10 fenomene care nu au putut fi explicate pana in prezent

10 fenomene care nu au putut fi explicate pana in prezent

Sunt langa noi, se petrec in jurul nostru iar multe dintre ele le-am trait fara a le da o prea mare importanta. Sunt atat de comune incat le consideram parte din viata noastra de zi cu zi, uitand ca stiinta a esuat atunci cand a trebuit sa le explice. Sunt enigmatice, sunt inspaimantatoare si sunt atat de bine inchise in carcasa lor de mister incat, probabil, nu le vom dezvalui niciodata tainele. Ele sunt fenomenele a caror explicatie nu a putut fi oferita pana in prezent, si asta in ciuda sutelor de experimente si studii efectuate de oamenii de stiinta din toate colturile lumii. Mai jos va prezentam 10 dintre cele mai cunoscute astfel de bizare intamplari…

10. Amfibieni vii inchisi in piatra

Pana in prezent au fost documentate peste 90 de cazuri din toata lumea, in care amfibieni vii au fost descoperiti in carcase ermetice de carbune sau piatra. In peste 40 dintre ele a fost vorba de broaste sau mormoloci. Cercetatorii care au documentat cazurile respective sustin ca batracienii erau acoperiti de mucus si capatasera o culoare alba a pielii, asta ca o reactie a privarii de lumina. Ceea ce este de-a dreptul socant este faptul ca animalele, odata intrate in contact cu aerul, au revenit la viata, chiar daca pentru scurt timp. In majoritatea cazurilor, subiectii au decedat in decurs de 24 – 72 de ore, desi exista mentiuni despre exceptii in care animalele au supravietuit pe termen nelimitat.

In mod logic, este imposibil ca un organism viu, mai ales cand implica o vertebrata, sa poata supravietui mii sau chiar milioane de ani – atat cat este nevoie pentru formarea unei roci – privat de oxigen, hrana si apa, intr-o carapace ermetica de piatra sau carbune. O posibila explicatie ar fi aceea conform careia amfibienii isi pot incetini functiile organismului atat de mult, incat sa poate supravietui luni de zile fara elementele necesare vietii. In plus, aceiasi amfibieni ar fi trebuit sa patrunda intr-un anume tip de mal, capabil sa se solidifice rapid, mai ales in contact cu o apa puternic mineralizata. Si totusi, nu toate cazurile intalnite implinesc aceste conditii. Cert este ca fenomenul este mult mai comun decat ne-am putea inchipui…

9. Imaginile periferice surprinse de ochiul uman

Fenomenul a fost descris pentru prima data in secolul al XVI-lea de catre alchimistul Jackob Bohme, si prezentat ca o capacitate a oamenilor de a surprinde figuri si siluete enigmatice, asemenea unor umbre, cu coltul ochiului. Siluetele au, in cele mai multe cazuri, forme umane, intunecate, si sunt foarte agile. Adevarul este ca aproape fiecare persoana a trait acest sentiment cel putin o data in viata, iar observatiile de acest gen au fost insotite de stari de neliniste, fiori si sentimentul ca un lucru neobisnuit tocmai s-a intamplat. Oamenii de stiinta au sugerat faptul ca atari senzatii pot fi perceptii false sau halucinatii de scurta durata, dar nu au putut explica de ce acestea au loc.

Este posibil ca, in incercarea sa de a reda realitatea, creierul uman sa transmita informatii false, prin prisma capacitatilor sale de analiza, si astfel sa apara asemenea senzatii stranii. Nu putine sunt vocile care sustin, insa, ca oamenii au capacitatea de a descifra “realitatile” unei dimensiuni paralele. Cu secole in urma, o opinie tributara superstitiilor si credintelor vremii sustinea ca silueta intunecata care apare uneori nu este altceva decat moartea, iar de aici si pana la aparitia unor interpretari care sa sustina ca aceeasi silueta este un mesager al carui rol este acela de a transporta sufletul celor decedati in lumea de dincolo, un suflet ratacit intre dimensiuni sau un demon rauvoitor, nu a mai fost decat un pas. In realitate, nimeni nu poate explica de ce majoritatea oamenilor traiesc asemenea senzatii…

8. Urme imposibile

Atat arheologii, cat si paleontologii sau chiar simplii amatori, au descoperit urme de dinozauri incrustate in piatra. Astfel de urme s-au format de-a lungul milioanelor sau zecilor de milioane de ani, dupa ce uriasele animale ar fi calcat pe un sol moale care, cu timpul, s-a solidificat transformandu-se in piatra. Nimic neobisnuit pana acum cu privire la acest proces natural. Misterul apare odata cu descoperirea in mai multe site-uri arheologice a urmelor de dinozauri alaturi de… urme umane. Cel mai renumit sit este Paluxy, sit aflat in apropiere de Glen Rose, Texas, Statele Unite ale Americii. Aici, alaturi de urme vechi de aproape 100 de milioane de ani ale dinozaurilor se regasesc urme cat se poate de clare ale unui om. Controversele sunt cu atat mai aprinse cu cat, din datele pe care le detinem, este imposibil ca un om sa fi trait in perioada uriaselor reptile dinozauriene. In fapt, oamenii au aparut acum circa 200.000 de ani, pe cand ultimii dinozauri si-au dat sfarsitul in urma cu aproape 65 de milioane de ani. Si totusi, cum se pot explica astfel de urme? Ei bine, oamenii de stiinta nici nu vor sa discute posibilitatea autenticitatii unei astfel de coexistente umano-dinozauriene. Ei considera totul o farsa bine pusa la punct, si asta in ciuda faptul ca urme identice au fost descoperite si in siturile de la Antelope Spring, Nevada si Stinnet, Texas.



7. Oameni care dispar fara urma

In fiecare colt al lumii exista oameni care dispar fara urma in fiecare zi. Nu trebuie decat sa incercati o simpla cautare pe internet pentru a vedea proportiile acestui fenomen. Unii dintre cei disparuti sunt gasiti in cele din urma, dar marea lor majoritate dispare pentru totdeauna. Nu la aceste persoane ne vom referi, insa, aici de fata. Mult mai bizara este disparitia oamenilor in fata a zeci sau sute de martori. Exista, in prezent, sute de marturii cu privire la persoane care dispar, pur si simplu, ca si cum s-ar volatiliza in fata unei audiente. Nu exista niciun motiv aparent al disparitiei lor, cei mai multi erau multumiti de viata pe care o duceau, aveau familii si nici nu dadeau semnele unei depresii care sa ii impinga catre acte necugetate. Si totusi, fie ca se aflau pe strada, ca faceau jogging in parc sau ca lucrau pe camp, oamenii au disparut in fata a cel putin un martor. Tema a fost deja preluate de mai multe productii hollywodiene dar oamenii de stiinta nu au putut oferi o explicatie plauzibila nici pana in prezent…

6. Zgarieturile si vanataile care apar din senin

V-ati trezit vreodata dimineata ca sa observati ca pe corp v-au aparut zgarieturi sau vanatai fara o explicatie prealabila? Ei bine, atunci faceti parte dintre sutele de milioane de oameni care au patit acelasi lucru. De fapt, sunt atat de multe cazuri de acest gen incat pe internet au aparut forumuri specializate in care oamenii posteaza fotografii cu ranile aparute din senin si incearca sa le gaseasca o explicatie plauzibila. Cei mai multi dintre noi pun aceste rani pe seama intepaturilor de insecte, a unei reactii alergice, a unor lovituri pe care nu le-au sesizat in timpul zilei sau pe seama miscarilor necontrolate din timpul somnului. De cele mai multe ori, zgarieturile dispar dupa cateva ore sau zile, nu au complicatii si nu sunt luate in seama. Si totusi, persoane care sufereau constant din cauza unor asemenea rani, au fost supuse unor teste repetate pentru a se afla cauza bizarului fenomen. Chiar daca au dormit cu manusi de cauciuc, daca intreaga casa a fost curatata de insecte si chiar daca subiectii in cauza nu prezentau alergii, ranile au continuat sa apara. Este de notorietate cazul unei femei din Marea Britanie care a cerut sa fie supravegheata in timpul somnului pentru a putea afla daca isi producea singura ranile. Nici de aceasta data nu s-a putut oferi o explicatie…

Medicii au inaintat ipoteza prezentei unei boli a pielii, Pityriasis Rosea, dar aceasta interpretare nu si-a gasit un fundament real. Evident, ca nu putem accepta nici teoriile fantasmagorice cu privire la prezenta demonilor, goblinilor sau a stravechilor incubus si succubus despre care unii cred ca ar fi autorii semnelor misterioase. Cert este ca acesta, desi extrem de des intalnite, raman inca un mister pentru toti cei care au incercat sa le descifreze tainele.

5. Infrasunetele naturale

Infrasunetele sunt descrise ca orice frecventa audio mai joasa de 20Hz – frecventa ce poate fi perceputa de urechea umana, Nu exista niciun dubiu cu privire la existenta lor. Mai mult, ele pot fi detectate si chiar create cu ajutorul tehnologiei moderne. Pot calatori pe distante uriase si sunt, adeseori, asociate cu fenomene naturale precum eruptiile vulcanice sau cutremurele. Acesta poate fi si motivul pentru care unele animale pot anticipa producerea unui asemenea dezastre naturale. Studiile au aratat, insa, ca expunerea oamenilor la infrasunete poate duce la aparitia depresiei, fricii, anxietatii si a atacurilor de panica. Unii cercetatori au avansat chiar ideea ca frecventa de 19Hz este asociata, in general, cu fenomenele paranormale si ca poate duce la halucinatii. Daca sursa infrasunetelor este suficient de puternica, vibratiile imprimate obiectelor pot lasa senzatia ca acestea se misca singure si chiar, in cazul celor de sticla, acestea sa se sparga. Chiar daca infrasunetele au fost deja folosite ca arme psihologice, sau ca metode pentru a stimula multimile de oameni, studiile efectuate pana in prezent nu au reusit sa explice originea lor si nici efectele complete pe care le au asupra organismelor vii.

4. Luminile din Hessdalen

Fenomene stranii pentru cei mai multi dintre noi au loc zi de zi pe cer. Cele mai multe si-au gasit deja o explicatie stiintifica in timp ce altele sfideaza, parca, orice logica. Fenomenul la care ne vom referi astazi a devenit cunoscut in Norvegia, in localitatea estica Hessdalen, acolo unde, inca din anii 1940, au inceput sa isi faca aparitia pe cer globuri luminoase care par a se aprinde in aer si care dureaza doar cateva fractiuni de secunda. Intensitatea lor a crescut simtitor in anii 1980, atat de mult incat se inregistrau chiar si 20 de astfel de aparitii pe saptamana.

Chiar daca numarul lor s-a redus in ultimii ani, globurile de foc sunt inca aparitii curente pe cerul Norvegiei si asta in ciuda lipsei unei explicatii plauzibile. Luminile se aseamana cu niste pungi de gaz care se aprind brusc in aer dar care dureaza mai mult decat o simpla scaparare a unui chibrit sau a unei brichete. Zeci de teorii, plecand de la ipoteza unor portaluri extraterestre si pana la mult mai umanele gaze naturale sau incarcaturi electrice, au fost avansate, niciuna dintre ipoteze nereusind sa explice pe deplin cauza acestui fenomen. In fapt, fenomenul se aseamana cu nu mai putin misterioasele fulgere globulare, diferenta fiind data de faptul ca luminile de la Hessdalen sunt mult mai lente si dureaza mai mult decat fulgerele in cauza.

3. Alunecarile prin timp

Conform marelui fizician din secolul XX, Albert Einstein, timpul nu este deloc atat de stabil pe cat il cred cei mai multi dintre noi. Ca fiinte umane, ne-am adaptat timpului si ne-am stabilit programele zilnice in functie de timpul pe care il cunoastem, viata noastra este in intregime guvernata de timp dar … totusi, exista si exceptii de la aceasta regula.

Evident, fenomenul la care ne vom referi nu a fost experimentat de cei mai multi dintre noi, dar marturiile care sa ii sustina existenta nu sunt deloc putine. Ca sa fim mai exacti, vom incerca sa explicam pe scurt ceea ce se intampla. Ati avut vreodata senzatia ca intrand intr-un loc sa nu recunoasteti nimic din timpul vostru, ba mai mult, senzatia pe care o traiti sa fie aceea ca va aflati cu ani sau poate chiar secole in urma? Unii asociaza astfel de fenomene cu aparitiile fantomatice sau cu portaluri care sa faca legatura intre dimensiunile universului nostru.

In general, astfel de “vedenii” nu dureaza mai mult de cateva minute si sunt considerate, in general, simple halucinatii. Si cu toate acestea, rapoartele care mentioneaza trairi de acest gen sunt cat se poate de numeroase. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel trait de britanicul Archie Carmichael, personaj care, in anul 1953, a intrat intr-o cafenea, in satul Cotswold. Omul a fost socat sa observe ca oamenii din cafenea erau imbracati dupa o moda veche de cel putin 100 de ani si, mai mult, nimeni nu parea sa ii observe prezenta. Totul a durat cateva minute, pana in momentul in care Archie Carmichael s-a trezit in bratele unui barman care chemase deja ambulanta, ingrijorat de starea clientului sau. Alte marturii aflate in afara oricarui dubiu vorbesc despre armate fantomatice care traverseaza stravechi campuri de lupta, despre avioane de mult iesite din uz care inca survoleaza cerul deasupra locatiei unor vechi aeroporturi sau interioarele unor cladiri vechi de secole care, pentru cateva secunde, redevin ceea ce erau in urma cu sute de ani. Desi acceptate in lumea stiintifica, nici aceste fenomene nu au putut fi elucidate pana in prezent.

2. Hiperperceptia

Majoritatea oamenilor experimenteaza hiperperceptia cel putin o data sau de doua ori in viata. Asemanatoare cu senzatia de deja vu, hiperperceptia se deosebeste de aceasta prin durata sa si prin intensitatea trairilor din acel moment. Ea poate fi definita prin cunostintele pe care o persoana si le poate aminti in momentul contactului cu un loc sau un obiect cu care nu a avut niciodata de a face. In comparatie cu senzatia de deja-vu sau cu alunecarile in timp, hiperperceptia da nastere unor stari care cresc gradual si care duc uneori la aparitia unor amintiri extrem de clare despre intamplari care nu au avut loc niciodata.

Nu de putine ori s-a intamplat ca persoane care vizitau castele sau cetati sa isi aminteasca interioare pe care nu le vazusera niciodata, statui care fusesera mutate cu secole in urma sau detalii care nu mai existau cu mult inainte ca persoanele in cauza sa se nasca. Chiar daca nu au fost explicate de catre oamenii de stiinta, starile de hiperperceptie sunt acceptate si, uneori, asociate cu fenomenul de clarviziune…

1.Senzatiile de deja vu

Peste 70 % din populatia Terrei sustine ca a experimentat, macar o data, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. O vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discutie ce lasa impresia ca a mai avut loc, desi ea nu s-a mai intamplat niciodata, sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, insa considerate normale, ale senzatiei de deja vu.

Dat fiind faptul ca senzatiile de deja vu nu sunt anuntate de simptome si nu dureaza mai mult de 30 de secunde, fenomenul in sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de stiinta care a incercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a vazut in falsele amintiri un rezultat al reprimarii inconstiente a memoriei de catre creierul uman in fata unor experiente traumatizante traite la o varsta frageda. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, pana in momentul in care deja vu-ul a reintrat in atentia oamenilor de stiinta.

Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de catre cercetatori este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii si a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atentie distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Intr-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de stiinta, acestia au prezentat unui grup de studenti o serie de fotografii ale unor locatii pe care nici unul dintre subiecti nu le mai vazuse vreodata. Cu putin timp inainte de inceperea testelor, cercetatorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca in creierul unei persoane sa poate fi inregistrata imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta sa fie constienta), o parte dintre studentii participanti la experiment. Rezultatul a fost ca persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat ca au un straniu sentiment de familiaritate fata de imaginile din fotografii, desi acest lucru ar fi fost, in mod normal, imposibil.

Si totusi, in ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de stiinta recunosc faptul ca teoriile emise in ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasele senzatii. Probabil ca tehnologia viitorului sau intelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pana atunci, lupta dintre stiinta si pseudostiinta poate lasa loc interpretarilor de orice fel.

2 comments on “10 fenomene care nu au putut fi explicate pana in prezent

  1. 30.2.6 PRECIPITAŢII NEOBIŞNUITE
    30.2.6.1 ISTORIC
    Ploile ciudate sunt fenomene foarte bizare, prea puţin explicate şi înţelese, dar care au loc în fiecare an undeva pe glob. Printre cele mai neobişnuite precipitaţii de acest gen amintim: ploile cu broaşte, peşti, scoici, viermi, aligatori, muşte negre, etc. Singura explicaţie logică a acestor fenomene este că o tornadă sau vânt rotitor, de foarte mare intensitate, ridică animalele în aer, le transportă, uneori sute de km, prin aer şi apoi le aruncă la sol. Dar această explicaţie trebuie şi dovedită, ceea ce nu întotdeauna este posibil. Din cele câteva mii de cazuri consemnate în ultimele 4 decenii, vă prezentăm câteva care sfidează orice raţiune.
    30.2.6.2 PLOILE ROŞII
    Trombele de apă sunt furtuni care apar de obicei în largul mărilor şi oceanelor, dar uneori acestea ajung şi pe uscat secând instantaneu iazuri şi heleşteuri împreună cu fauna acestora. Precipitaţiile care apar în urma acestor furtuni conţin peşti, broaşte, pietre şi alge. Ceea ce este mai puţin înţeles este modul de „selecţie” a acestora precum jeturi exclusiv formate din peşti, altele din broaşte dintr-o singură specie, sau de aceeaşi vârstă. Fenomenul ploii roşii nu este nou.
    El a fost mediatizat pentru prima dată în Europa de către biologul Ehrenburg pe data de 17 octombrie 1846 lângă localitatea Lyon din Franţa, calculând că din cei peste 720.000 l de apă, ca. 90.000 l reprezentau diatomee (microorgansime pluricelulare). Anumite ploi roşii au fost asociate cu cu nisipul purtat de vânt din Sahara spre Europa de sud şi Africa de nord. Cu toate acestea, cercetătorul a distins peste 300 de organisme diferite (majoritatea diatomee), dar care nu erau din zona Africii. Rezultatele sale au fost consemnate în revistele Passat-staub und Blut-regen din anul 1847, respectiv Revista Americană de Ştiinţe, Nr.II XI pag. 372 din acelaşi an.
    Însuşi Charles Darwin a consemnat o ploaie roşie în zona Capul Verde, pe o arie de peste 1600 km2. La o altă extremă a acestor fenomene se situează cazul ploii din Sienna din anul 1860 care a căzut în patru ocazii pe aceeaşi arie a oraşului (ca. un sfert din Sienna). Deşi vântul stă la baza acestor precipitaţii neobişnuite, frecvenţa lor este anormală.
    Mai menţionăm cu această ocazie, fenomenul „ploii cu sânge şi carne” din 17 august 1841 din Tennessee, S.U.A., consemnat în Revista Americană de Ştiinţe,Nr. 41: pag. 403-404. Între orele 13 şi 14, muncitorii de pe câmp au auzit un zgomot ascuţit urmat de picături de sânge care „cădeau dintr-un nor roşu ce plutea deasupra”. Carnea şi grăsimea urât mirositoare au fost împrăştiate pe o lăţime de ca. 20-30 m şi o lungime de ca. 300-400 m.
    Explicaţiile autorităţilor au fost consemnate astfel: „vântul a ridicat părţile unui animal în descompunere, care au ajuns în contact cu norii încărcaţi electric, unde acestea au fost menţinute în stare de fluiditate sau vâscozitate.” Ulterior, declaraţia a fost schimbată cu o alta, mult mai plauzibilă şi anume: „a fost o glumă pregătită de lucrători, care au tăiat bucăţi mici din carnea unui porc în descompunere, răspândindu-le pe câmp pentru stăpânii lor moşieri.”
    O serie de fenomene neobişnuite au fost semnalate pe teritoriul Indiei în vara anului 2001. Conform celor publictate în The Indian Express/Kamal Gopinath Nair-6 Aug 2001, un meteorit s-a dezintegrat deasupra Changanacherry în Kerala, aruncând în atmosferă un praf fin de culoare roşie, rezultând o ploaie. Oamenii de ştiinţă din cadrul Centrului de Cercetare a Ştiinţelor Pământului din Tiruvananthapuran capitala Keralei au precizat că întreaga cantitate de praf care a rezultat din meteorit a avut o greutate de ca. 1.100 kg. Alţi cercetători susţin ipoteza mişcărilor plăcilor tectonice, care ar fi favorizat ridicarea prafului de pe sol, dar acest fapt nu a putut fi demonstrat niciodată.
    În aceeaşi perioadă a mai fost consemnată o ploaie de insecte mici negre cu o zi înainte de apariţia meteoritului, potrivit unui alt reportaj publicat de IRNA pe data de 2 august 2001 în Peroor, lângă Ettumanoor din Kerala.
    O persoană din Peroor care a raportat „fenomenul”, a afirmat prezenţa unor insecte minuscule de culoare neagră în apa bălţilor proaspăt formate. Ploaia de insecte negre a rămas neelucidată. Cel mai bizar fenomen, observat în a doua jumătate a lunii iunie 2001 este cunoscut sub numele de „prăbuşirea grotelor”. Peste 150 de grote din toată ţara, din care 67 în Kerala, s-au prăbuşit sub acţiunea unor factori necunoscuţi. Experţii au considerat că acestea s-ar datora unei activităţi tectonice a plăcii indiene de vest, până la Gujarat.
    În cele din urmă a sosit şi explicaţia „oficială” din partea dr. M. Baba, directorul Centrului de Cercetare a Ştiinţelor Pământului din Tiruvananthapuran care a avansat teoria meteoritului şi a unor furtuni violente care ar fi favorizat şi fenomenul „prăbuşirii grotelor”. Grotele prăbuşite au fost ulterior inundate de apa ploilor musonice violente. Un studiu preliminar efectuat de experţii de la CESS nu a putut asocia prăbuşirea grotelor cu activităţi seismice sau tectonice. „Pricipalele cauze ale prăbuşirii grotelor sunt construcţia proastă a acestora şi presiunea hidrografică favorizată de cantitatea anormală de precipitaţii din acest an, …, grotele nu au fost consolidate suficient. În majoritatea cazurilor, au fost utilizate inele fragile de susţinere. Ele se prăbuşesc atunci când presiunea apei creşte”, a afirmat Dr. M. Baba, directorul CESS.
    30.2.6.3 PLOAIA CU BROAŞTE
    • Suprafeţe extinse de terenuri din Minneapolis, Minnesota, au fost acoperite de broaşte care au „plouat” din cer, în urma unei furtuni cu descărcări electrice din luna iulie a anului 1901. În cadrul buletinului de ştiri au fost precizate următoarele: „Atunci când furtuna a atins punctul ei culminant, s-a observat apariţia unei mase compacte verzi ce cobora direct din nori. Oamenii au sesizat ceva asemănător grindinei dar de culoare verde, însă ceea ce a cazut la sol, a fost un strat gros de ca. 8 cm de broaşte de diferite soiuri. În unele locuri grosimea acestui „strat” de broaşte a fost atât de mare încât s-a oprit circulaţia rutieră.”
    • Cetăţenii din Naphlion, situat în sudul Greciei, au fost surprinşi într-o dimineaţă a lunii mai din anul 1981, când au fost treziţi de orocăitul unor broaşte mici căzute din cer. Acestea au aterizat pe crengile copacilor, autostrăzi şi acoperişuri. Institutul Meteorologic s-a grăbit să anunţe ştirea că un vânt, cu caracteristică de vijelie, a purtat broaştele prin aer. Trebuie să fi fost un vânt foarte puternic, deoarece ulterior biologii au precizat că broaştele „aeropurtate” sunt native din nordul Africii !
    • În anul 1995, cotidianul Fortean Times Online a publicat declaraţia unei familii, care a plecat în concediu prin Scoţia. Pe drum au fost surprinşi de o furtună severă. Neobişnuit a fost faptul că, pe lângă ploaie, maşina lor a fost lovită de câteva sute de broaşte care au căzut odată cu ploaia.
    30.2.6.4 PLOAIA CU PEŞTI
    • Un vânt de mare intensitate poate ridica în aer, cu uşurinţă, peşti mici, dar ceea ce s-a întâmplat într-un sat indian sfidează orice explicaţii. Cel puţin 10 oameni au asistat la o ploaie cu peşti de 4 kg care se prăbuşeau ca nişte bolovani peste case şi drumuri.
    • În februarie 1861, un număr mare de cetăţeni din Singapore au raportat autorităţilor manifestarea unei ploi cu peşti, urmată apoi la scurt timp de un cutremur de pământ de mică intensitate. Atunci când speciile de peşti sunt diferite, fenomenul nu pare neobişnuit, dar în anul 1948 în localitatea Bournemouth, Anglia, un grup de negustori, au fost surprinşi de un duş rece de herring.
    • Nu mai puţin notabil este evenimentul din anul 1966 când părintele Leonard Bourne, ţinea slujba religioasă în curtea unei locaţii sfinte la nord de Sydney, Australia, când un singur peşte a căzut din cer exact pe umărul său. Preotul a încercat să prindă peştele, dar i-a alunecat printre degete şi acesta a căzut în noroi şi se străduia să înoate.
    • Trebuie adăugat faptul că aceste fenomene nu au loc, în mod obligatoriu, pe timp de furtună. Un alt exemplu ilustrativ, tot din Australia, menţionează o ploaie de ca. 800 sardine, care au căzut în timpul unei furtuni de mică intensitate.
    • Dacă nici acest fapt nu sfidează raţiunea suficient de mult, cel din Chilatchee, Alabama vă va schimba părerea. În vara anului 1956, o femeie împreună cu soţul ei, priveau cerul senin din faţa fermei lor. La un moment dat, a apărut un nor foarte mic, dar deosebit de întunecat, care a ajuns deasupra reşedinţei lor. În acel moment, din nor au căzut pisici de mare, bibani şi puţină apă. Imediat după aceasta, norul a devenit alb, s-a micşorat şi a dispărut la fel de lent precum apăruse.
    30.2.6.5 PLOAIE DE CARNE ŞI SÂNGE DE PASĂRE
    • În anul 1890, Popular Science News a publicat o ştire în care s-a menţionat o aversă de ploaie cu sânge de pasăre în regiunea Messignadi, Calabria din Italia. S-a speculat faptul că păsările ar fi fost surprinse de vânturi violente, deşi nicăieri în Italia nu au fost observate vânturi de mare intensitate. Dar nu au fost descoperite nici un fel de părţi componente ale „păsărilor”, ci doar sânge proaspăt.
    Pe ferma lui J. Hudson din Los Nietos Township, California, în anul 1869, s-a abătut o ploaie, de data aceasta, de carne şi sânge, care a durat aproximativ 3 minute. Au fost acoperite câteva ha de teren agricol.
    • Revista Americană de Ştiinţă a consemnat în august 1841, faptul că un „duş” de sânge, grăsime şi ţesut muscular, a căzut pe un teren de tutun aparţinând unei ferme din Lebanon, Tennessee, S.U.A. Fermierii care au fost martorii acestui eveniment, au precizat că mai întâi au auzit un tunet şi apoi au observat picăturile de sânge care cădeau dintr-un nor roşiatic.
    30.2.6.6 PLOAIE DE SÂNGE ŞI FLUTURI VII
    • Botanistul Philip Henry Gosse a descris un eveniment de acest gen în anul 1553 când copacii, pietrele şi hainele oamenilor au fost stropite de „picături roşii de fluid, ce părea a fi sânge, timp în care s-a observat şi apariţia unui roi de fluturi, bănuindu-se ulterior faptul că picăturile de culoare roşie ar fi provenit de la fluturi”. Gosse a descris evenimentul în cartea sa numită Romantismul Istoriei Naturale (London: James Nisbet and Co., 1866; vol. II, Second series, pp. 98-99).
    • Un „duş rece şi prelungit” de sânge a fost observat în luna iulie a anului 1608 în Aix la Chappelle, Franţa, împreună cu un roi de fluturi. Martorul acestui eveniment a fost botanistul Peirese, care studia nimfele acestor insecte, chiar înainte de ploaie, cu scopul de a le identifica mai târziu depozitându-le într-o cutie. Câteva zile mai târziu, Peirese a auzit un mic zgomot în cutia cu nimfe, a observat ieşirea unui fluture, care a lăsat o picătură de fluid roşiatic pe gura cutiei. Entuziasmat de acest eveniment, Peirese a consemnat imediat faptul că substanţa roşie din cutie avea aceleaşi caracteristici cu „picăturile de sânge” de afară. Prezenţa unui număr foarte mare de fluturi l-a determinat să creadă că aceştia au fost cauza apariţiei substanţei roşii.
    Teoria lui Peirese a mai fost susţinută şi de alte fenomene precum lipsa stropilor de sânge pe acoperişuri, străzi sau părţi expuse luminii Soarelui, dar Gosse a studiat comparativ substanţa de culoarea cremenei, lăsată de fluturi în locuri rareori expuse luminii Soarelui, cu cea care a căzut odată cu ploaia. Gosse a arătat că substanţa depozitată de insecte nu era sânge, iar aceasta se întărea rapid, în timp ce cealaltă substanţă, de un roşu mai aprins, lăsa în urma evaporării, un praf asemănător cretei.
    În lucrarea lui Frank Cowan numită Curious Facts in the History of Insects, (Lippincott & Co., 1865), se dezbate posibilitatea ca fluturii sau alte insecte, să reprezinte un factor generator al ploilor roşii. O astfel de ploaie, consemnată de Cowan, care a avut loc în anul 1017 în Aquitane ar fi fost asociată prezenţei unui roi de fluturi, în timp ce pentru o alta din 1780 ar fi fost „învinovăţit” un roi de albine.
    30.2.6.7 AVERSE CU VIERMI
    • Botanistul Philip Henry Gosse, menţionează în cartea sa The Romance of Natural History (London: James Nisbet and Co., 1866; vol. II, Second series, pp. 98-99), faptul că a fost martorul unui eveniment neobişnuit. Gosse a observat în Ashburton, o zonă din apropierea localităţii Devon, Anglia, o scurtă aversă de ploaie în urma căreia s-a format un noroi ciudat, ce părea format din picături roşii, dar care l-a o examinare mai atentă, s-au dovedit a fi viermi încolăciţi, de culoare roşie şi ca. 3 cm lungime, care erau prezenţi în noroi. Viermii care au căzut în bălţile mai mari, ofereau impresia vizuală a unor picături de sânge, deoarece corpurile lor erau transparente.
    Numeroase lucrări ştiinţifice menţionează ploi de materie organică precum alge roşii şi rotifere, alge fluviale şi alte microorganisme, fapt care însă astăzi e recunoscut, dar mai puţin înţeles, deoarece teoria lui Bill Hamilton a demonstrat că la baza formării norilor se află algele, iar acestea reprezintă mecanismul de termoreglare climatică a naturii.
    30.2.6.8 DIVERSE INCIDENTE NEOBIŞNUITE
    • În timpul unei furtuni cu descărcări electrice, în anul 1881, în Worcester, Anglia, au căzut la pământ câteva tone de crabi şi raci.
    • În noiembrie 1996, în sudul Tasmaniei, o mulţime de locuitori au observat în dimineaţa care a precedat o furtună intensă, că terenurile din faţa caselor şi acoperişurile erau acoperite cu o substanţă gelatinoasă, care ar fi fost fie icre de peşte, fie meduze de mici dimensiuni.
    • Un pescar corean, aflat în drum spre Insulele Falkland, a rămas inconştient, după ce a fost lovit de o singură sepie congelată care i-a căzut exact în cap.
    • În perioada anilor 1982-1986, câteva tone de boabe de grâu au „plouat” pe acoperişurile mai multor case din Evans, Colorado, conform celor declarate de Gary Bryan, unul dintre rezidenţi. Mai interesant a fost faptul că nu existau terenuri cu grâne prin apropiere.
    • În august 2001, în Wichita, Kansas, au fost observate averse de ploaie cu coajă de seminţe de cereale. Bulevarde întregi au fost acoperite de coji şi păstăi, de la Central Avenue la 37th Street North.
    • În 1877 au căzut din cer câţiva aligatori de 30 cm lungime, pe ferma lui J. L. Smith din sudul Carolinei. Aceştia au aterizat nevătămaţi şi au început să caute hrană, deoarece erau înfometaţi.
    30.2.6.9 ANALIZE ŞTIINŢIFICE ALE PLOILOR ROŞII
    • Printre cele care au fost analizate se numără cea din data de 14 martie, 1818 în Napole, Italia, în urma căreia s-a colectat o pulbere uscată ce părea a fi formată din silicu (33%), aluminiu (15.5%), crom (1.0%), şi carbonaţi (9.0%). S-a presupus că ar fi fost de natură vulcanică, dar prezenţa cromului indică mai degrabă posibilitatea provenienţei dintr-un meteorit.
    • În anul 1819, la Blankenburg au fost analizate mostre ale unor precipitaţii neobişnuite în care s-a descoperit clorură de cobalt. Dar alte „eşantioane” prelevate de alţi cercetători nu au evidenţiat prezenţa clorurii de cobalt. În ambele cazuri nu s-a putut explica culoarea acestora. (vezi Philip Henry Gosse, The Romance of Natural History, London: James Nisbet and Co., 1866; vol. II, p. 102-103).
    • În cartea lui William A. Corliss numită Strange Phenomena: A Sourcebook of Unusual Natural Phenomena (The Sourcebook Project, Glen Arm, MD: 1974, pp. G1-10) este menţionată analiza unei ploi roşii, care evidenţia oxid roşu de fier 75%, carbonaţi 11,7% şi materie organică microscopică 13,2%. Aversele au căzut în zilele de 9, 10 şi 11 martie 1872 în Sicilia. Atât în acest caz, cât şi în altele, ploaia a fost însoţită de praf de meteorit.

  2. 30.2 FENOMENE METEO NEOBIŞNUITE
    30.2.1 CEAŢA DE GHEAŢĂ
    Este caracteristică aşezărilor din zonele arctice. Aceasta e formată din particule foarte fine de gheaţă aflate în suspensie în atmosferă. Spre deosebire de ceaţa obişnuită, ceaţa de gheaţă are densitatea mult mai mare şi reduce foarte mult vizibilitatea, provocând accidente precum cel al unui avion militar prăbuşit în Alaska care a decolat într-o dimineaţă friguroasă a lunii ianuarie 1993 de la baza canadiană Edmonton. Să mai adăugăm faptul că temperatura se situa în jurul valorii de –550C. Avionul trebuia să aterizeze în Fairbanks, dar localitatea era complet învăluită de ceaţa de gheaţă.
    Aşa după cum se ştie, oraşele emană căldură şi poluează, împrăştiind microparticule în aer. Acestea se comportă ca şi nişte nuclee în jurul cărora vor condensa cristale de gheaţă. În acest fel, se formează vapori denşi care acoperă oraşul. Datorită densităţii neobişnuite a ceţii, atât vizibilitatea optică cât şi cea asigurată prin instrumentele moderne de la bord s-a redus la zero.
    Avionul a ratat pista de aterizare cu 1500 m. Avionul s-a izbit cu violenţă, rupându-se în trei bucăţi. Supravieţuitorii acestui coşmar au trebuit să învingă frigul de –60C din timpul nopţii. În condiţii de ceaţă densă, echipele de intervenţie au şanse reduse de salva vieţi, datorită pierderii orientării pe teren şi a vizibilităţii.
    30.2.2 AVALANŞA DE ZĂPADĂ POLIEDRICĂ
    Precipitaţiile extreme din ultimii ani favorizează apariţia unor fenomene meteorologice curioase, cum sunt avalanşele de zăpadă poliedrică din Alaska.
    Problema care a apărut se datorează temperaturii. Zăpada depusă a fost ulterior expusă unor temperaturi mai mici decât media din acea perioadă, astfel că stratul a devenit tot mai instabil. În decembrie, ianuarie şi februarie a nins foarte puţin. Turiştii s-au plâns că a fost prea puţină zăpadă, dar specialiştii ştiau că vor apare probleme serioase.
    Mai întâi vânturile reci au erodat zăpada. Cristalele coezive de gheaţă s-au transformat în granule instabile, numite particule poliedrice. Noile straturi de zăpadă nu au mai aderat la gheaţa mai veche deja depusă. Căldura de primăvară a redus şi mai mult aderenţa dintre straturi iar zăpada proaspătă şi moale a început să alunece sub acţiunea forţelor gravitaţionale.
    Avalanşele care se declanşează ca urmare a acestui fenomen sunt foarte violente şi pot atinge lăţimi de aproape 1 km şi viteze de peste 100 km/h. Conform statisticilor, 80% din avalanşele din S.U.A. surprind turişti, iar 95% dintre acestea sunt declanşate de oameni.
    30.2.3 CANICULA DE CĂLDURĂ VARIABILĂ
    Acesta e un fenomen neobişnuit, care asemenea multor altora, apare tot mai des ca urmare a încălzirii globale. În anul 2003, cel mai fierbinte din istorie în Tucson, Arizona, un elicopter de salvare militar de tipul Black Hawk trebuia să salveze supravieţuitorii unui grup de turişti surprinşi de temperatura de 480C din acea zi de coşmar din canionul Hell’s Hole (gaura iadului), situat la 160 km distanţă de Tucson.
    Pe măsură ce elicopterul militar s-a apropiat de ţintă, un elicopter al televiziunii locale a surprins pe peliculă întreaga operaţiune. După ce elicopterul a ajuns la turişti, temperatura aerului a crescut brusc cu 8C. Aparatul a fost supraturat pentru a compensa portanţa, dar în momentul în care primul supravieţuitor a urcat la bord, greutatea sa a fost suficientă pentru a-l dezechilibra.
    Pilotul elicopterului televiziunii a privit cu groază prăbuşirea celui mai performant elicopter militar de tipul Black Hawk. Echipajul de televiziune a transmis semnale de ajutor către bază. Forţele aeriene au trimis un al doilea elicopter (mai uşor şi mai stabil) pentru a salva atât turiştii cât şi echipa de salvare din Black Hawk. Toţi oamenii au fost salvaţi, dar pilotului din Black Hawk a trebuit să i se amputeze piciorul datorită leziunilor severe.
    30.2.3.1 EXPLICAŢIA ŞTIINŢIFICĂ
    Terenul stâncos multicolor a absorbit şi emis cantităţi diferite de energie în timp ce elicopterul zbura la mică altitudine, când dintr-o dată temperatura aerului a crescut brusc de la 30 la 38C. În opinia meteorologilor care au analizat datele culese prin satelit, o schimbare atât de mare a temperaturii poate afecta o variabilă numită altitudine densimetrică.
    Această mărime influenţează direct condiţiile de zbor ale unui aparat. Densitatea aerului scade cu creşterea temperaturii.
    Altitudinea densimetrică determină portanţa unei aeronave în zbor, astfel că măsurarea ei cu precizie este o chestiune de viaţă sau moarte. Palele elicopterului sunt astfel concepute încât aerul de deasupra se deplasează mai repede decât cel de dedesubt. Diferenţa de presiune creată ridică aparatul de la sol. De asemenea, se ştie că aerul rece e mai dens decât cel cald. În acest caz, portanţa a scăzut foarte mult, favorizând prăbuşirea aeronavei. (vezi schiţe la pag. 250)
    30.2.4 FENOMENUL LUMINII DIFUZE
    Alaska este sediul celor mai multe fenomene meteorologice extreme datorită schimbărilor climatice din ultimii 15 ani. Un elicopter turistic a fost înghiţit brusc de o lumină albă orbitoare, în timp ce survola peisaje mirifice în sezonul cald.
    Elicopterul s-a prăbuşit aparent fără motiv. A fost trimis un elicopter de salvare să recupereze supravieţuitorii, dar din acelaşi motiv, al luminii difuze, aeronava se prăbuşeşte la sol la câteva sute de metri distanţă de turişti. Deoarece traversarea crevaselor câmpului de gheaţă era periculoasă, a fost trimisă pe jos o a doua echipă de salvare de la poalele muntelui, a cărei misiune a eşuat. După 3 nopţi de coşmar, viscol aspru şi ger năpraznic, a fost trimisă o a treia echipă de salvare, de data aceasta cu elicoptere, deoarece nu mai era prezent fenomenul luminii difuze. Supravieţuitorii au fost localizaţi, dar salvarea lor a ridicat noi probleme. Ca din „senin”, o furtună violentă a ameninţat zborul aeronavei. În ciuda condiţiilor meteorologice înşelătoare din Alaska, toţi supravieţuitorii au fost salvaţi.
    30.2.4.1 EXPLICAŢIA ŞTIINŢIFICĂ
    În opinia meteorologului Kraig Gilkey, care studiază clima din Alaska de peste 15 ani, fenomenul luminii difuze este deosebit de periculos pentru navigaţia aeriană. Lumina difuză este un fenomen optic similar cu cel al luminii obscure, dar se produce din alte cauze.
    Lumina difuză apare datorită lipsei de contrast a peisajului la un anumit moment. Aceasta se manifestă atunci când norii albi de mică altitudine apar deasupra gheţii, dar parţial în bătaia luminii solare, care este difuzată. Lumina este reflectată de miliardele de particule din nori, cerul devine cenuşiu iar contururile formelor de relief dispar. Sub lumina difuză şi uniformă, gheţarul şi cerul par a forma o unitate.
    30.2.5 CEAŢA ALBĂ A LACURILOR
    Lacurile din Manitoba, Canada, contribuie la apariţia condiţiilor meteo nefavorabile navigaţiei pe apă şi în aer, în lunile de tranziţie dintre anotimpul cald şi rece. Deşi apa lacurilor îngheaţă, aceasta nu e suficient de groasă pentru a împiedica evaporarea.
    Datorită schimbărilor bruşte de temperatură, umezeala de deasupra lacului reduce vizibilitatea în straturile joase. În luna decembrie, lacurile mari sunt pe cale de a îngheţa.
    Curenţii de aer rece de deasupra întâlnesc umezeala lacului, favorizând suspensia unor minuscule picături de apă, creând o perdea joasă de nori şi ceaţă. Numeroase accidente aeriene se produc datorită lipsei totale de vizibilitate iar operaţiunile de salvare sunt aproape imposibile. Uneori, această ceaţă poate dura mai multe zile sau chiar o săptămână.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s