Dian Fossey, doamna gorilelor

Dian Fossey, doamna gorilelor

Pentru famila sa, a fost o copila nesupusa si sensibila. Pentru colegi, o fata ambitioasa si singuratica. Pentru ceilalti cercetatori, o persoana competenta si inovatoare. Pentru cruzii sai dusmani, un adversar neasteptat de dificil. Pentru bastinasii din Africa, o nebuna vrajitoare alba care stapanea spiritul gorilelor. Pentru ecologistii militanti, o martira care a platit pretul suprem pentru crezul sau. Pentru noi toti, a ramas un simbol al luptei impotriva mutilarii, a cruzimii si a lacomiei desantate de care da dovada specia umana fata de Natura inconjuratoare si fata de vietatile cu care impartim aceleasi drepturi de trai pe Pamant.

Cartea care a schimbat o viata

Dian a fost fiica unor emigranti englezi a caror familie traia in Statele Unite ale Americii de doar doua generatii. A intrat in acesta lume pe data de 16 ianuarie 1932, in San Francisco. Primii ani i-a petrecut in insorita Californie, viata si destinul pregatindu-i parca un viitor de “american woman” cu toate dezideratele ce rezulta de aici. Nu a fost sa fie asa.

Copila avea sa-si piarda tatal la o vasta frageda, individul pierind pe mana lui, dupa ce bause atat de mult incat intrase in coma alcoolica. Dupa tristul moment, mama Dianei a decis sa-si refaca viata alaturi de Richard Price, un barbat rigid si habotnic, de religie romano-catolica, care traia dupa tipicul traditionalist dus pana la absurd. Cei doi nu s-au agreat de la bun inceput, tatal vitreg incercand cu orice ocazie sa faca din Dian o fata crescuta dupa normele stricte ale moralei catolice. Atractia fetei pentru animale a fost initial infranata de deciziile spartane ale aceluiasi tata vitreg. In memoriile sale, cercetatoarea de renume mondial de mai tarziu aminteste cu tristete de momentul in care, dupa lungi rugaminti, lacrimi si promisiuni i-a fost permis, in sfarsit, sa aiba un acvariu in care avea voie sa tina un singur peste. Un mic caras auriu. Dupa ce pestisorul a murit, Richard Price i-a interzis cu desavarsire copilei sa mai adopte orice alt animal de companie.

Situatia nu aveau cum sa dureze la nesfarsit. Cu trecerea anilor, spiritul rebel al copilei transformate in adolescenta, devenea mai puternic. Cu atat mai mult cu cat relatiile cu familia se racesc definitiv. Cu toate ca parintii ei erau oameni avuti, nu s-au indurat sa-i plateasca studiile, Dian beneficiind in aceasta directie de ajutorul financiar trimis de matusa si unchiul ei din partea mamei. Astfel, viitoarea luptatoare pentru dreptul la viata al gorilelor ajunge sa termine o scoala cu profil economic. Anii de studii au fost grei, fata fiind obligata sa merga la cursuri si sa lucreze in paralel intr-o fabrica, pentru a se intretine si a-si finanta invatatura.

Chemarea Naturii nu se lasa indelung asteptata. La varsta de 19 ani, Dian ajunge sa lucreze printre animale intr-un ranch din Montana. Tanara era in culmea bucuriei. Urmeaza cursuri de medicina veterinara, unde se declara indragostita de zoologie si biologie, dar respinge stiintele exacte precum matematica, chimia si fizica, din pricina acestora fiind nevoita sa abandoneze universitatea in anul doi de studii. Experienta ei profesionala se completeaza cu cativa ani de practica in care lucreza cu copiii autisti.

Drumul spre Africa avea sa prinda contur dupa de Dian Fossey a intalnit-o Mary White Henry, secretara spitalului Kossair, care avea sa o introduca pe rebela studenta in randul elitistei Societati Louisville. Asa a ajuns Dian sa intreprinda cateva calatorii preliminare stabilirii sale definitive in inima Continentului Negru. Era singurul loc din lume unde, la mijloc de secol XX, animalele inca traiau libere de presiunea si stresul indus de haotica civilizatie umana.

Declicul care avea sa-i marcheze definitv existenta si sa o transforme intr-o luptatoare pentru salvarea animalelor, s-a petrecut in anul 1963, cand, in timpul unui safari din Kenya, Dian a descoperit lucrarea “The year of Gorilla”, scrisa de reputatul zoolog si cercetator George Schaller, un expert de nivel mondial in viata tigrilor, leoparzilor zapezii, leilor, gorilelor si elefantilor. La Nairobi, Dian a avut norocul sa-l intalneasca si pe celebrul paleontolog Louis Leakey, descoperitorul lui Lucy, fosila de australopitec care a revolutionat teoriile evolutioniste.

In anul 1966, Dian se imprieteneste cu cercetatoarea britanica Jane Van Lavick Goodal, considerate, si in prezent, cea mai mare autoritate in studiul cimpanzeilor. In timpul vizitei sale la Centrul de Studii de pe langa Rezervatia Gombe din Tanzania, unde lucra dr. Jane Goodal, Dian se familiarizeaza cu metodele de pionierat folosite de cercetatoarea britanica in studierea si apropierea omului fata de maimutele antropoide. Acest moment marcheaza transformarea americancei rebele intr-un om de stinta unic.

Alaturi de cercetatoarele Jane Goodal si Birute Galdikas, Dian Fossey intrat in ceea ce colegii lor aveau sa numeau “Trimate” – grupul celor 3 cercetatoare care au scris istorie in domeniul studierii in natura a primatelor. Jane Goodal era experta in viata cimpanzeilor, Birute era o somitate in privinta analizarii obiceiurilor orangutanilor, iar Dian avea sa descifreze ca nimeni alta comportamentul gorilelor.

 

Blandul urias cu chip de bestie

Dintre toate maimutele lumii, niciuna nu fascineaza si inspaimanta mai mult decat gorila, primata care detine recordurile celei mai mari, mai solide si mai puternice maimute antropoide. Putine animale sunt atat de controversate si neintelese precum uriasele maimute blande cu blana neagra si expresie fioroasa. Timp de milenii oamenii le-au considerat niste monstri cumpliti, niste fiare apocaliptice care ataca fara veste si smulg in bucati orice om pe care il zaresc. Pacatoasa viziune a fost propagata si in secolul XX de mentalitatea comerciala a Hollywoodului care a excelat in producerea unor filme de aventuri, de o calitate discutabila, dar cu mare succes la public, pelicule care nu au facut altceva decat sa perpetueze zidul dintre oameni si rudele lor apropiate (putini stiu ca, dupa cimpanzei, gorilele sunt primatele care se inrudesc cel mai mult cu oamenii: vrem, nu vrem, impartim cu ele nu mai putin de 98,9% din ADN). Filme precum King Kong si alte asemenea, in care gorilele erau fals prezentate drept mai feroce decat lei, au instaurat in mentalul colectiv termenul de “gorila” din argoul mondial, cu semnificatia de bruta colosala si imbecila. Nimic mai fals!

Prin studiile, cartile si eforturile lui Dian, omul de rand a fost uimit sa afle ca monstrul cu privirea crunta “ucide” zilnic… doar iarba, frunze, lastari de bambus, fructe si, ocazional, insecte si oua de pasari. Explicatiile demonizarii si simbolisticii terifiante a gorilei rezida strict din anumite aspecte fiziologice ale bietului animal:

Ca tot eram la termenul de gorila, merita amintit faptul ca etimologia cuvantului vine din Antichitate, cand Hanno Navigatorul, un calator cartaginez, a ajuns in Africa de vest. In insemnarile sale, anticul personaj noteaza ca a vazut, la un moment dat, niste fiinte masive care aratau ca oamenii salbatici, cu blana neagra. Cand i-a intrebat pe interpretii bastinsi ce fel de animale sunt acelea, acestia i-au raspuns: «Gorilae!» si asa i-a ramas numele pana astazi, in toate limbile Pamantului. Lumea stiintifica occidentala a luat cunostinta de existenta gorilelor de abia in anul 1847, cand misionarul american Thomas Staughton Savage a obtinut de la un localnic din Liberia un craniu si cateva oase de gorila.

Povestea descoperirii gorilelor de munte este inca mai interesanta. Plecat in expeditia descoperirii izvoarelor Nilului, alaturi de celebrul si charismaticul Robert Burton, exploratorul britanic John Henry Speke a auzit de la bastinasi zvonuri si povesti despre existenta unui “fioros monstru latos care traieste in padurile din Rwanda si strange oamenii in brate atat de tare incat acestia mor”. Speke a notat episodul respectiv in jurnalul sau, iar membrii Academiei Britanice, desi sceptici la inceput, s-au entuziasmat asa cum se entuziasmeaza astazi oamenii de stiinta care aud zvonuri despre existenta lui Yeti sau aparitiile Monstrului din Loch Ness.

Cercetatorii robiti datelor concrete si dovezilor palpabile asteptau insa o dovada reala a existentei monstrului-maimuta din inima Africii. Ocazia s-a materializat intr-o blana gigantica de maimuta antropoida, diferita sensibil de cunoscuta deja gorila de camp. Blana pe care capitanul Robert von Beringe o aduce in Europa, in pragul anului 1903, si o inmaneaza, pantru studii, zoologului german Paul Matschie, care o clasifica drept o noua subspecie de gorila.

Departe de imaginea de bestiei dezlantuite, gorilele sunt foarte inteligente si pasnice, dupa cum au dovedit-o sute de studii si intamplari. Dupa parerea multor cercetatori din prezent care au continuat misiunea lui Dian Fossey, dedicandu-si viata studierii si protejarii gorilelor, aceste primate ar fi la fel de inteligente precum cimpanzeii bonobo, dar mult mai timide si retinute in exprimarea sentimentelor.

 

Traind printre gorile

Epopeea lui Dian este marcata de intalnirea avuta cu fotograful si zoologul Alan Root care o introduce in lumea secreta si fragile a gorilelor de munte din padurea Kabara, Zair. Root o invata pe Dian primele notiuni despre comportamentul social si particularitatile gorilelor, iar calauza acestuia, un bastinas Sanwekwe expert in cititul urmelor animalelor, a devine mai apoi tracker in serviciul lui Fossey.

Primii pasi in incercarea cercetatoarei de a se apropia de gorile au fost dificili si plini de esecuri. Dian a identificat, pentru inceput, trei familii distincte de gorile in zona aleasa pentru studiu, dar in niciun chip nu se putea apropia de ele. Dupa eforturi considerabile, tanara californiana a descoperit ca daca mimeaza actinile si miscarile gorilelor, se abtine de la orice gest brusc si emite sunetele de impaciuire din limbajul gorilelor, acestea nu mai fug de ea. Pe langa aceste secrete esentiale, cercetatoarea a invatat ca daca va adopta intotdeauna un comportament submisiv si va manca, alaturi de gorile, plante din familia telinei care cresc din belsug in habitatul acestora, uriasele maimute o vor accepta printre ele ca pe un membru cu drepturi depline de-al familiei. Si asa a fost!

Dian Fossey a fost primul si singurul cercetator din lume care a fost tolerat, adoptat si tratat ca o gorila de catre un grup de gorile! Prin rabare, dragoste si dedicatie, Dian a demonstrat ca animalele ne pot ierta natura noastra umana lacoma, violenta si pacatoasa, tratandu-ne ca pe egalii lor. Pentru stiinta, pasul facut de inimoasa cercetatoare americana a fost unul enorm. Cata diferenta intre abordarea si realizarile lui Dian Fossey si mentalitatea exploratorului Paul du Chaillu, primul occidental care a vazut o gorila de camp in Africa de vest a anului 1858! Exploratorul franco-american era atat de speriat de povestile de groaza care circulau pe seama gorilelor, incat si-a instalat in inima junglei o cusca de fier in care se incuia, inainte sa le observe si studieze. Masura inutila si absurda, caci temutii “silver backs”, masculii adulti care conduc si protejeaza familiile de gorile, nu devin violenti decat daca oamenii ataca, haituiesc sau ameninta grupul aflat sub protectia lor. Si chiar atunci, inainte sa-si declanseze atacul devastator, un mascul de gorila incoltit da dovada de mare cavalerism, lansand numeroase amenintari, etalare a fortei prin distrugerea vegetatiei inconjuratoare si batai ritmice cu pumnii in piept, pentru a-si indeparta dusmanul fara sa-l raneasca.

Pe data de 24 septembrie 1967, Dian a fondat Centrul de Cercetari Karisoke situat intre muntii vulcanici Karisimbi si Visoke din Rwanda. Centrul este plasat la granita Rwandei cu Zairul si la 16 km de Uganda. Zona este situata la o inaltime de peste 3.000 metri si acopera o suprafata de 27 kilometri patrati. Cercetatoarea a castigat rapid respectul localnicilor care au botezat-o Nyirmachabeli, ceea ce se talmaceste prin « Femeia care traieste singura in munti ».

 

Digit, “Monstrul” cu suflet de erou

La Centrul de Cercetari Karisoke, Dian l-a cunoscut pe Digit, un biet pui ramas orfan. Familia lui Digit fusese macelarita de braconieri, care le taiau gorilelor palmele, din care erau confectionate scrumiere: in acele vremuri, o astfel de scrumiera macabra era considerata un accesoriu de lux aflat la mare pretuire de milionarii occidentali. Micutul Digit a scapat de macel datorita unei anomalii genetice in urma careia degetele sale mari erau insuficient dezvoltate, braconierul lasandu-l in viata la gandul ca din palmutele puiului de gorila ar iesi o scrumiera imperfecta pentru gusturile simandicoase ale bogatanilor.

Asa l-a descoperit Dian, agatat de pieptul naclait de sange al mamei sale moarte… Cercetatoarea l-a botezat Digit, datorita particularitatii anatomice a puiului. Cu timpul, acesta a devenit gorila favorita a lui Fossey, care, pe baza descifrarii comportamentului lui Digit, a reusit cea mai realista descriere a comportamentului uriaselor primate din muntii incetosati ai Africii. Din nefericire, lui Digit i-a fost scris sa indure acelasi trist si absurd sfarsit precum cel al parintilor sai. Intr-o Africa macinata de conflicte, ametita de interesele si banii omului alb, bastinasii abrutizati de saracie si mizerie erau in stare de orice pentru un blid cu mancare, iar situatia avea sa fie sumbra si pentru gorile. Haite intregi de braconieri lacomi, din noua generatie de africani rupti de traditiile stramosilor care respectau Natura si animalele, incepusera sa colinde savanele, muntii si padurile pentru a ucide orice animal care avea sa fie vandut orgoliosilor vanatori albi sau mancat la urmatorul popas de seara.

La maturitate, Digit se transformase intr-un impunator « spate argintiu » care conducea grupul IV de gorile aflat sub observatiile minutioase ale Dianei. Nenorocirea a lovit intr-o dimineata de ianuarie a anului 1977, cand 6 braconieri rwandezi cu haite de caini au incoltit grupul protejat de Digit. O lupta nedreata si inegala avea sa se termine tragic in jungla. Digit a fost strapuns de 5 sulite; cu toate acestea, gorila muribunda a ucis majoritatea cainilor braconierilor, reusind astfel sa creeze ocazia ca cele 13 femele si puii din grup sa se salveze prin fuga. Eroul cu 4 maini a fost decapitat de bestiile pe 2 picioare, care sperau sa vanda trofeul pentru 20 de dolari oricarui alb care avea sa treaca a doua zi prin bazarul local…

Cadavrul mutilat a fost descoperit de Ian Redmond, un student din echipa de voluntari a cercetatoarei. Grup de studenti entuziasti si bastinasi strans in jurul lui Fosssey a inceput, pe cont propriu, o ancheta, in urma careia l-a prins pe unul dintre ucigasi, care a divulgat numele celorlalti 5 braconieri. In cele din urma, 3 dintre ei au sfarsit dupa gratii. Dian era devastata. In memoria gorilei a creat Fundatia Digit si a deschis un cont bancar destinat strangerii de bani cu care a format, mai apoi, primul corp de rangeri din Rwanda. In memoriile sale din acea zi trista, Dian nota: “Am incercat din rasputeri sa nu ma gandesc la frica, groaza, durerea, furia si moartea lui Digit. Insa, inevitabil, din acel moment, o parte din sufletul meu a ramas de piatra”.

 

Un destin oprit cu maceta

Nemaiavand nimic de pierdut, implorand fara succes autoritatile sa o ajute in demersul ei de protejare a animalelor, Fossey organizeaza o adevarata trupa de mercernari pe care-i plateste sa o sustina in lupta sa cu cei care distrugeau Natura. O lupta cat se poate de palpabila de aceasta data, pentru ca Dian isi dezvaluie latura razboinica si darza, pe care niciun cunoscut nu ar fi banuit-o, inainte de moartea lui Digit.

Mercenarii Dianei distrug toate cursele si capcanele pentru animale descoperite in jungla, organizeaza adevarate raiduri asupra satelor in care traiau braconieri – acestia sunt rapiti si batuti. Dian dezlantuie Legea Talionului: in compensatie pentru fiecare animal ucis de braconieri, oamenii ei fura vitele tuturor celor banuiti de braconaj, le incendiaza recoltele si le ard casele. Fossey era in prima linie: fosta adolescenta timida din California se transformase in prima ecologista de guerilla din istorie.

Dian era o sustinatoare ambitioasa a implicarii active in protectia Naturii, deziderat pe care-l vedea implinit prin crearea de spatii protejate si organizarea de patrule anti-braconaj, plus excluderea turistilor din anumite zone. Motivele Dianei erau foarte intemiate: uriasele maimute antropoide sunt foarte vulnerabile la orice boala adusa de oameni. Spre exemplu, sistemul imunitar al gorilelor este total ineficient in fata gripei. Totodata, Dian ura ideea de gradina zoologica, deoarece stia prea bine ca puii de animale ajung in aceste adevarate inchisori dupa ce le sunt ucisi parintii, iar aici duc o viata mizera si foarte chinuita.

Cea care avea sa fie numita, cu reverenta, Doamna Gorilelor a fost ucisa in mod barbar, in cortul ei, pe data de 26 decembrie 1985. Cei care au gasit-o intinsa pe podea, intr-o balta de sange, au fost oripilati: Fossey isi impartise destinul cu Digit – capul cercetatoarei fusese despicat cu o maceta de tip panga, arma in care braconierii rwandezi erau experti. Ca o ironie a sortii, Dian a fost ucisa cu aceeasi maceta pe care o confiscase de la braconieri si pe care o atarnase, in scop decorativ, de raftul cu carti. Incaperea dezvaluia urmele unei lupte violente, mobilierul era sfaramat, iar arma incarcata a Dianei zacea aruncata neglijent pe podea. Toate valorile erau neatinse, inclusiv cateva cutii pline cu mii de dolari cash si echipamentul foto performant.

Cei apropiati au ingropat-o in cimitirul gorilelor din rezervatie, langa mormantul unde se odihnea trupul lui Digit. Biograful lui Fossey, Farley Mowat, sugereaza ca este improbabil ca Dian sa fi fost ucisa de simpli braconieri. Linda Melven, alta autoare care a studiat viata cercetatoarei, spune ca responsabil de executia brutala a ecologistei ar fi fost chiar prefectul din Ruhengeri, Protais Zigiranzyirao, un celebru traficant de animale si fost cumnat al presedintelui Rwandei din acea vreme. Dian cunostea mult prea multe detalii despre traficul ilegal de animale de care se ocupa intreaga clica politica rwandeza. Protais avea, de altfel, puternice interese financiare in aducerea de turisti albi care sa plateasca bani grei pentru a vedea gorilele… Adevaratul criminal al lui Fossey nu a fost identificat niciodata, secretul mortii ramanand, probabil, ingropat pe vecie in coliba din muntii cetosi al Africii.

In onoarea lui Fossey s-au scris numeroase carti, s-au realizat emisiuni TV, iar studioul Universal Pictures a lansat, in 1988, pelicula “Gorillas in the Mist: The Story of Dian Fossey”, film artistic in care actrita Sigourney Weaver reuseste sa se transpuna deplin in rolul Dianei Fossey. Ultima insemnare din jurnalul lui Fossey, datata chiar in ziua mortii, scrie: “Atunci cand iti dai seama de valoarea inestimabila a vietii, lasi in urma trecutul si te concentrezi pe asigurarea viitorului”.

Prin testament, Fossey isi lasase intreaga avere (considerabila, tinand cont de faptul ca isi vandu-se drepturile unei lucrari cu 1 milion de dolari), Fundatiei Digit, pentru a finanta patrulele anti-braconaj. Mama lui Fossey a atacat in justitie acest testament si a castigat. Centrul de la Karisoke a fost ras de pe fata pamantului in urma cumplitului genocid din Rwanda, in 1994, cand aproximativ un milion de oameni si-au pierdut viata. In mod paradoxal, inclusiv in prezent, numeroase organizatii din Rwanda se folosesc de numele lui Fossey pentru a promova turismul – impotriva caruia cercetatoarea s-a pronuntat intotdeauna cu vehementa.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s