Templierii, ocrotitori ai relicvelor

Ordinul Templierilor a avut parte de o ascensiune neasteptata, devenind cea mai mare corporatie internationala. Au construit temple in toata Europa, au acumulat o avere uriasa, din cauza careia imperiul lor se va prabusi. Au inventat bancile, devenind, dupa biserica, una dintre cele mai mai bogate institutii. Cu toate acestea, Ordinul s-a prabusit la fel de brusc precum a luat nastere.

In urma cruciadelor, templierii au intrat in posesia celor mai controversate si cunoscute relicve ale crestinatatii. Relicvele sunt moastele unor oameni sau diverse obiecte de cult ce apar in Noul Testament.

GOANA DUPA RELICVE

Crucea lui Iisus

Legenda crucii incepe in anul 326, cand a fost descoperita de mama lui Constantin I, Imparateasa Elena.
In locul unde se spune ca a fost inmormantat Iisus a gasit 3 cruci vechi intr-o caverna.
Nu se stie exact cum Elena a determinat care dintre ele era cea pe care Iisus a fost rastignit.
La intoarcerea Elenei, crucea a fost tinuta la Ierusalim pana in anul 614, cand Chrosroes al II-lea al Persiei a capturat Ierusalimul, ducand crucea in Persia.
Dupa 30 de ani, imparatul roman Heraclius l-a invins pe Chrosroes si a luat relicva ducand-o la Constantinopol. Mai tarziu, va ajunge inapoi la Ierusalim.
Se spune ca sfanta cruce a fost tinuta ascunsa de crestini pana in anul 1009.
Crucea a ramas in mainile crestinilor pana in anul 1187, unde in urma bataliei de la Hattin, liderul musulman Saladin a capturat-o.

In pofida eforturilor lui Richard I, in timpul celei de-a treia Cruciada, crucea ramane in mainile musulmanilor. Se spune ca au fost aduse in Europa mai tarziu de catre templieri fragmente din cruce, insa daca am aduna toate fragmentele am forma o cruce de sute de ori mai mare decat cea originala.
Desi o relicva foarte cautata in acea vreme, in ziua de astazi nu mai exista nicio dovada ca ar exista.

Bucata de lemn din crucea pe care a fost rastignit Iisus era probabil cea mai populara relicva ale acelor timpuri, dar si cel mai usor de falsificat. In perioada Evului Mediu circulau si multe falsuri. Au avut templierii cu adevarat o bucata din crucea lui Iisus? Probabil nu vom stii niciodata, insa cu siguranta aceasta s-a pierdut printre numeroasele falsuri aparute in Evul Mediu.

Capul lui Ioan Botezatorul

Ioan Botezatorul a fost decapitat, capul sau a fost adus Salomeei pe o tava. Trupul sau a fost dus in orasul Samaria (astazi Sabastya, Israel) unde ar fi fost ingropat. Imparatul roman anti-crestin Julianus Apostata (360 – 363) ar fi ars ramasitele lui Ioan Botezatorul, imprastiindu-i cenusa. Capul a fost salvat si dus in Alexandria, iar mai apoi la Constantinopol. Traseul nu s-a terminat aici, dupa 400 de ani a fost mutat de catre regele francon Pippin III in provincia Poitou (Franta).
Cavalerii templieri au marturisit ca se inchinau la un obiect neobisnuit, unii spunand ca ar fi fost capul lui Ioan Botezatorul. Au fost oare templierii in posesia acestei relicve? Misterul continua, deoarece in acea vreme circulau mai multe capete ale lui Ioan Botezatorul.

Sunt cercetatori care sustin ca templierii ar fi practicat un “cult al capului taiat”. Acuzatia aceasta este mentionata si in actul de punere sub acuzatie, redactatat inainte de arestarea templierilor din Franta, in 1307. Idolatrie, sau venerarea unor moaste, nu vom discuta aici. Capul taiat se spune ca ar fi fost defapt capul Sfantului Ioan Botezatorul. Mai exista o teorie, ca acel cap era un craniu de fetita, invelit intr-o stofa rosie pe care era o eticheta ce purta o inscriptie ciudata in latina “Caput LVIII m” (Cap 58 m).

Coroana de spini a lui Iisus

Se spune ca Templierii se aflau si in posesia “Coroanei de Spini”, purtata de Iisus cand a fost rastignit. Coroana de spini, conservata multa vreme la Constantinopol, a fost fragmentata cu intentia de a dona macar cate un spin mai multor biserici si sanctuare.
Coroana de spini a fost adusa in Europa probabil de catre Templieri, putand fi gasite mici bucati din ea in Roma, Pisa, Napoli, Barcelona, Seville, Oviedo, Catedrala de la Notre Dame, Ghent, Weverlgham, Trier si Worcester.

Sfanta Euphemia din Chalcedon

Euphemia a fost o martira a crestinatatii deoarece a murit pentru credinta ei, probabil intre anii 304 – 307 e.n.
In anul 620, din pricina invadatorilor persi, moastele Sfintei Euphemia au fost transferate la Constantinopol. Din pricina doctrinei iconoclasta, corpul Euphemiei a fost aruncat in mare, de unde a fost recuperat de doi frati pescari, Sergius si Sergonos. Acestia au dus corpul preotului local unde a fost tinut in secret intr-o cripta. Moastele a fost mai apoi transportate in insula Lemnos, iar in anul 795 au fost aduse inapoi la Constantinopol.
Mai tarziu, corpul Sfintei Euphemia a fost furat de catre Cruciati. Capul ei a fost luat de catre Cavalerii Templieri si dus in Nicosia, Cipru. Astazi se crede ca majoritatea relicvelor ei sunt tinute in basilica Sfanta Euphemia din Rovinj, Croatia.

Lada lui Iisus

A fost descoperita o lada in care se puneau oasele celui decedat.
Pe lada erau inscriptionate cuvintele: “Iacov, fiul lui Iosif, fratele lui Iisus”. Acea inscriptie nu demonstreaza ca ar fi apartinut unor rude de-ale lui Iisus. Numele de Iisus, Iosif, Ioan, erau foarte populare in acea vreme.
Studiile au aratat ca acea lada corespundea perioadei in care a trait Iisus, insa textul a fost gravat mai tarziu. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca inscriptiile apareau ca fiind noi, scrise modern de cineva ce incerca sa reproduca caractere vechi. Templierii erau in posesia a unei cruci ce se spune ca era facuta din ramasitele acelei lazi.

Crucea din bronz fabricata din ligheanul folosit de Iisus

Templierii au avut si o cruce ce se spune ca a fost fabricata din lighenul in care Iisus a spalat picioarele discipolilor sai inainte de “Cina cea de Taina”.

Lancea lui Iisus

Cunoscuta si sub numele de Sulita Destinului, se spune ca a fost folosita de catre un soldan roman pentru a strapunge pieptul lui Iisus. Precum multe alte relicve si aceasta a fost in posesia templierilor. Legendele spun ca cei ce erau in posesia lancii controlau soarta lumii. Lancea a fost ravnita de multi, printre care Napoleon Bonaparte si Hitler. Hitler a intrat in posesia relicvei, iar dupa moartea sa a fost gasita ingropata langa Nuremberg. Desi a provocat numeroase controverse, se pare ca lancea dateaza de acum 2000 de ani, din perioada lui Iisus. Anumite elemente decorative au fost adaugate anterior. Lancea se afla astazi la Viena.

Giulgiul din Torino, sau Sfantul Giulgiu, este realizat dintr-o panza de in. Pe aceasta panza este imprimata imaginea corpului unui om care prezinta semne de agresiune fizica si in special de crucificare.

Majoritatea oamenilor sustin ca acesta este giulgiul cu care a fost invelit Isus. Insa exista si un grup restrans care sustin ca este doar o pictura, probabil realizata cu mult dupa moartea lui Isus. Giulgiul se afla astazi in catedrala Sfantului Ioan Botezatorul din Torino, Italia.

Controversele legate de acest giulgiu sunt numeroase. Credinciosii crestini afirmand ca este o relicva, si anume lintoliul in care a fost invelit Isus dupa crucificare, iar oamenii de stiinta si o parte din opinia publica afirma ca este vorba de un artefact.
Indiferent care ar fi adevarul, autenticitatea giulgiului nu modifica cu nimic credinta oamenilor sau dogma crestina.

Dimensiunile giulgiului sunt de 4,36 m lungime si 1,10 m latime. Materialul a fost realizat din fire de in tors manual. Din pricina unui incendiu in anul 1532, materialul a fost deteriorat, prezentand mai multe gauri. In prezent a fost restaurat, fiind peticit.

Prima dovada a existentei acestui giulgiu apare intr-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Istoria giulgiului din Torino este invaluita de mister, provenienta lui nu este nici acum pe deplin elucidata.

Crucificarea era o metoda antica de executie in care erau condamnati oamenii. Erau pusi pe o cruce, li se batea cuie in palme si in picoare si ii lasau atarnati de cruce pana mureau. Termenul de crucificare provine din latina, “crucifixio” insemnand “pus / fixat pe cruce”.

Se foloseau franghii sau cuie pentru legarea celui pedepsit pe cruce. Durata pana cand crucificatul murea incepea de la cateva ore, pana la cateva zile, in functie de metodele folosite sau de sanatatea celui condamnat. Moartea survenind in urma unor pierderi mari de sange, soc hipovolemic, infectii, sau din pricina deshidratarii. Era o moarte lenta si dureroasa.

Crucificarea era folosita de persi, cartagieni si de Imperiul Roman, intre secolele 6 i.en. si 4 en. Cea mai faimoasa cricificare care a ramas in istorie a fost cea a lui Isus.
In imaginea giulgiului din Torino apare o persoana prezentand urme de violenta fizica si crucificare. Insa crucificarea era destul de practicata, multi oameni pierind crucificati. Sansa ca Isus – personajul cel mai cunoscut ca fiind crucificat – sa fie cel de pe giulgiu fiind foarte mica. Chiar daca giulgiul ar corespunde acelei perioade, nu demonstreaza identitatea persoanei din imaginea imprimata pe giulgiu.

Istoria giulgiului

Se presupune ca dupa moartea lui Isus, giulgiul a fost dus la Edessa, astazi Urfa, Turcia.
Prin studiile cercetatorului contemporan Averil Cameron, expert in istorie antica si bizantina, s-a reusit conturarea unei mici parti din istoria giulgiului. In secolul al VI-lea, giulgiul ar fi fost descoperit, iar in 994 a fost adus de la Edessa in capitala bizantina, Constantinopol.

Pana in secolul al XII-lea, in Occident nu s-a stiut aproape nimic despre giulgiu. In schimb in Rasarit, mai ales dupa Sinodul al VII-lea Ecumenic (anul 787), inchinarea la Chipul Domnului de pe giulgiu erau mijloace si cai de verificare a credintei.

In jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curtii Bizantine si patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela “Sfanta Maria”, unde pune giulgiul, alte relicve si numeroase alte obiecte considerate sfinte intr-o ladita si le transfera pentru mai multa siguranta in Biserica Manastirii din Vlaherne.

In 1204 cruciatii cuceresc Constantinopolul. Acestia captureaza mai multe obiecte sfinte pentru a le valorifica. Printre ele se afla si giulgiul. Ajunge in posesia lui Othon de la Roche si-l trimite tatalui sau, Donche de la Roche. Astfel, giulgiul ajunge in 1206 la Lirey, Franta, in grija episcopului Amedeo de Besancon, care il depune la Biserica Sfantul Stefan.
Geofferey de Charny cumpara giulgiul cu o suma mare de bani, si-l duce la Trieste. Dupa putina vreme, panza este depusa in biserica Sfantului Hipolit, transportata cu mare grija la Chymy, Belgia.

In 1357 are loc prima prezentare publica a giulgiului in Europa. In 1370 a fost interzisa venerarea imaginii de catre Henri de Poitires sustinand ca este un fals. Succesorul lui de Poitiers, episcopul Pierre d’Arcis, sustine acelasi lucru intr-o scrisoare din 1389 catre Clement al VII-lea, mentionand chiar si numele artistului care pretinde ca a realizat giulgiul.
Totusi, Clement al VII-lea incurajeaza pelerinajele in scopul venerarii giulgiului pentru a obtine venituri pe vanzare de indulgente.

In 1418, giulgiul a fost mutat in Doubs, de catre Humbert de Villersexel, pentru a-l proteja impotriva hotilor. Dupa moartea contelui, sotia sa, Margaret, calatoreste in diverse locuri unde expune giulgiul, in special la Liege si Geneva.
In 1453, ea il vinde in schimbul unui castel din Varambon (Franta). Noul proprietar, Ludovic I de Savoia, il depune la Saint – Chapelle din Chambery.

Din 1471, giulgiul este expus in mai multe orase din Europa. In jurul anului 1500 giulgiul a fost donat casei princiare de Savoya.
In 1578 a fost predat Domului din Torino, ramanand totusi proprietatea familiei de Savoya, pana in 1983 cand a fost predat Vaticanului fiind expus la Catedrala Sfantului Ioan Botezatorul din Torino, loc unde se afla si astazi.

Controverse

In urma unor analize cu carbon radioactiv, realizate in 3 laboratoare diferite s-a demonstrat ca panza dateaza din perioada 1260 – 1390. Datarea a fost imediat contestata de majoritatea oamenilor, chiar si din lumea stiintifica, sustinand ca a fost posibil ca materialul sa fie contaminat cu bacterii, putand afecta precizia unui astfel de test.
Raymond Rogers, pe baza unor studii microchimice referitoare la continutul de vanilina, concluzioneaza ca varsta giulgiului ar fi cuprinsa intre 1300 si 3000 de ani. Si Rogers a fost criticat, scepticii sustinand ca studiul sau a fost incomplet si lipsit de consistenta, denaturand analiza stiintifica in favoarea orientarii religioase.

Corpul de pe giulgiu apare ca fiind pictat, deoarece daca Isus ar fi fost invelit cu acel material, imaginea ar fi trebuit sa fie diferita de realitate. Panza de in ar fi fost mulata de corp, iar partile laterale ale corpului ar fi trebuit de asemenea sa apara intr-o oarecare masura. In schimb, imaginea formata pe giulgiu arata un corp parca pictat.

Este de notat faptul ca imaginea de pe giulgiu, capul este cu 5% mai mare pentru acel corp, nasul este disproportionat, iar bratele sunt prea lungi. Dupa cum se observa si in imagine (click pe imagine pentru marire), daca le-ar indrepta, i-ar ajunge destul de aproape de genunchi.
Pe giulgiu, sunt pete rosii ce sunt considerate a fi sangele lui Isus. Cei care sustin ca giulgiul este un fals, spun ca sangele ar fi trebuit sa fie maro inchis spre negru datorita vechii sale. Argumentand de asemenea, dupa anumite studii, ca ar fi vorba de vopsea.

Unele teorii sustin ca giulgiul ar fi fost distrus in timpul incendiului din 1532 si a fost refacut, pierderea giulgiului autentic ramanand un secret.

Dr. Raymond Rogers, un chimist pensionat din Los Alamos National Laboratory din New Mexico, estimeaza giulgiul ca datand undeva intre 1000 i.en si 1700 en. Dar toate dovezile duc catre un posibil fals din perioada medievala. Un prim indiciu este lipsa mentionarilor istorice, decat dupa aproape 1000 de ani dupa moartea lui Isus. Confesia episcopului in acea scrisoare, unde mentioneaza artistul care a realizat giulgiul, problemele anatomice, disproportiile si vopselele asemanatoare sangelui au fost unele din indicatoarele ce au demonstrat intr-o oarecare masura ca giulgiul este un fals.

Rogers spune ca este posibil ca giulgiul sa fie vechi de 2000 – 3000 de ani, dar imaginile de pe giulgiu dateaza dintr-o perioada mult mai recenta, din perioada medievala. Oricare ar fi adevarul, faptul ca Isus este cel de pe giulgiu ramane totusi un mister.

Lynn Picknett si Clive Prince au sugerat ca giulgiul ar fi probabil prima forma de fotografie, aratand portretul creatorului, Leonardo da Vinci. Insa aceasta teorie a picat, deoarece Leonardo s-a nascut cu un secol dupa realizarea giulgiului, conform datelor din urma datarii cu carbon radioactiv.

Biserica Catolica, actualul custode al giulgiului, nu s-a pronuntat niciodata in mod oficial asupra autenticitatii, dar a acceptat rezultatul datarii cu radiocarbon care a indicat ca origine perioada medievala 1260 – 1390.

Sfantul Graal sau “sang real”

Iosif din Arimateea s-a ingrijit de inmormantarea lui Iisus. El a colectat sangele trupului lui Iisus intr-un vas si la tinut intr-un loc secret. Aceasta intamplare nu este consemnata in niciuna din cele patru Evanghelii. Templierii ar fi descoperit acest vas dupa prima Cruciada, cand au cucerit Ierusalimul, in data de 17 iulie 1099. In acest moment, legendele se complica. Se spune ca acestia l-ar fi transformat in misteriosul si mult adoratul obiect de cult, sub denumirea de Sfantul Graal. Exista si controverse, cum ca numele acestui obiect ar fi defapt “Sang real” (sangele adevarat al Domnului) si ar face referire la sangele lui Iisus, nu la denumirea data acestei cupe sau vas.
In lucrarea Parzival, scrisa de Wolfram von Eschenbach, intre anii 1197 si 1210, Graalul este o piatra pura si luminoasa, cazuta din cer. In romanul anonim Perlesvaus, el este descris ca cinci lucruri diferite.
Nu exista o singura poveste a Graalului si nici macar un singur Graal. Poate fi un obiect pamantesc, sau pur si simplu obiectivul unei cautari spirituale.

Ceremoniile initiatice secrete

In jurul templierilor s-au format diverse legende, iar zvonurile despre ceremoniile lor secrete au creat neincredere.
Se spune ca templierii venerau in secret, cel putin, o invatatura secreta si ca Templierii ar fi devenit gnostici, incluzand filozofia elenistica in teologia crestina.
Initierea era cunoscuta sub numele de Receptie, iar cadrul Ordinului era un profund angajament si implica o ceremonie solemna. Necunoscutii erau descurajati a participa la ceremonie, ceea ce a trezit suspiciuni in randurile inchizitorilor medievali in timpul proceselor ulterioare.
Noii membri trebuiau sa semneze de buna voie predarea intregii averi Ordinului si sa faca juraminte de saracie, castitate, pietate si obedienta. Membrii deveneau frati pe viata, desi unora le era permis sa se alature si pe o anumita perioada de timp. Unui om insurat ii era permis sa se alature doar daca avea permisiunea sotiei, insa nu avea voie sa poarte mantaua alba. Desi acest lucru nu era o necesitate, unii membri fiind acceptati si fara permisiunea sotiei.
Cavalerii templieri aveau pe robe o crucie rosie, simbol al martirului. Era considerata o mare onoare sa moara in lupta, fapt ce asigura un loc in rai. Era o lege de capatai care sublinia faptul ca razboinicii Ordinului nu ar trebui sa se predea niciodata, decat daca steagul templierilor ar fi cazut. Acest principiu, precum si reputatia lor pentru curaj, pregatirea lor excelenta si armamentul greu, au facut din templieri una din fortele de lupta cele mai de temut din timpurile medievale.

De la bogatie la esec

Ascensiunea Ordinului
La Consiliul bisericesc de la Troyes din anul 1127, Marele Maestru Hugues de Payens impreuna cu alti patru cavaleri au pledat pentru recunoasterea Ordinului. Cel putin, acesta era motivul oficial. Insa mai aveau un scop, organizarea unor turnee pentru obtinerea unor donatii pentru Ordin, ceea ce avea sa se si intample. Acestia au plecat mai apoi, fiecare pe o alta ruta, fiind primiti in orase, ca marea speranta a crestinismului. Li s-au acordat sume mari de bani, mosii, case paduri si diverse bunuri. Templierii au dezvoltat cu timpul si numeroase afaceri pe care le-au eficientizat sau chiar revolutionat. Au inventat operatiunile bancare, care sunt valabile si astazi.
Toate aceste lucruri au facut ca Ordinul sa devina unul dintre cele mai puternice si prospere din Europa. Bogatiile lor s-au marit an de an, donatiile incetand doar la momentul caderii Ordinului.

Templierii au inzecit averile prin activitatile lor comerciale. Tot ei asigurau transportul pe mare. Nu erau numai protectori ai relicvelor ci si ale marfurilor, asigurand o protectie pe durata transporturilor.
Sursa cea mai mare de venit a templierilor era cea bancara. In fortaretele Ordinului se pastrau diverse valori, artefacte, relicve si bani, detinand in permanent un urias capital.
Templierii au avut un profit imens si de pe urma numeroaselor pelerinaje care se faceau in Tara Sfanta.
Numerosi regi cand plecau la razboi le incredintau bijuteriile si lucrurile de valoare pentru a fi pastrate in siguranta.
Capitalul templierilor circula, nu zacea in banci, chiar ofereau imprumuturi celor ce le cereau ajutorul.
Templierii au inventat “cambia”, sau biletul de plata la ordin, care se folosesc chiar si astazi.

Prabusirea Ordinului
Ordinul Templierilor a avut parte de o dezvoltare si extindere spectaculoasa, insa avea sa cunoasca si o cadere dramatica. Mamelucii din Egipt impreuna cu sultanii lor, decisesera sa alunge ultimele ramasite ale statului cruciat.
In anul 1291 au asediat Acra, iar in urma unui carnagiu nemaiintalnit crestinii au pierdut batalia. Din cei cinci sute de templieri au scapat doar zece. In urma infrangerii, a disparut si stapanirea lor in Tara Sfanta.
Mai tarziu, regele Filip avea sa puna capat Ordinului Templierilor, a caror avere era ravnita de multi.

Regele Filip al IV-lea al Frantei era indatorat puternic ordinului si era invidios pe bogatia lor, dorindu-si dintotdeauna sa si-o insuseasca. Incercand sa-i elimine, a inceput sa faca presiuni asupra papei Clement al V-lea. Filip, iar in data de 13 octombrie 1307 a arestat multi membri ai Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay (mai jos in imagine).
Jacques de Molay a fost interogat si supus unor torturi pentru a marturisi secretele ceremoniilor templierilor. In urma torturii Jaques de Molay le-a spus ca ritualul de initiere al templului includea si “negarea lui Hristos si scuiparea crucii”.
Papa Clement, sub presiunea regelui Filip, a dizolvat cu forta intregul ordin.

Papa a dorit totusi sa afle versiunea lui Jacques de Molay si a trimis doi cardinali la Paris, in decembrie 1307. In fata cardinalilor, de Molay si-a retras confesiunile anterioare.

Averile templierilor erau foarte ravnite. Marturiile, desi obtinute sub presiune, au provocat un scandal teribil la Paris. In 22 noiembrie 1307 Papa a cerut tuturor monarhilor crestini din Europa sa aresteze templierii si sa le confiste averile.

La Paris, au fost arsi zeci de templieri. Sub presiunea lui Filip ce ameninta cu actiuni militare daca papa nu ii respecta dorintele, Clement a acceptat in cele din urma dizolvarea ordinului.
La Consilul de la Viena, in data de 22 martie 1312,ordinul a fost desfiintat printr-un decret de catre Papa.
Jaques de Molay si asociatul sau, Geoffrey de Charney au fost declarati vinovati de erezie si au fost condamnati sa arda pe rug, fapt intamplat la Paris, 18 martie 1314.
O legenda spune ca Molay, cuprins de flacari, a strigat ca amandoi – papa Clement si regele Filip – se vor intalni in curand fata lui Dumnezeu. Papa Clement a murit o luna mai tarziu, iar regele Filip intr-un accident de vanatoare inainte de sfarsitul anului.
Chiar daca aceasta poveste nu este decat o legenda, dovezile istorice indica faptul ca Papa Clement V a murit la o luna dupa De Molay, iar Filip IV la sapte luni dupa aceea.
Templierii au jurat sa ramana saraci, dar au ajuns si mai bogati. Au fost prinsi si executati cand erau in plina glorie, ramanand in istorie si lasand in urma doar teorii si controverse

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s