Organizarea Invatamantului Militar Romanesc

ORGANIZAREA INVATAMANTULUI MILITAR ROMANESC

Societatea romaneasca, in ansamblu, este supusa unor ample si complexe procese de restructurare. Domeniul restructurarii este global, inclusiv planurile vietii economice, politice, sociale si spirituale. r5h15hd
Amploarea si profunzimea acestui proces au cuprins, cum era si firesc, si armata, in modalitati si cu obiective specifice.
Transformarile angajate in interiorul armatei au in vedere atat reproiectarea structurala, cat si crearea conditiilor de realizare practica a functiilor acesteia.
Manifestarea actiunilor si responsabilitatilor avute in vedere, fiecare in parte sau in corelatie, este conditionata de profilul viitorului cadru militar, de orizontul profesionalismului sau, de competentele sale. De aceea, se apreciaza ca formarea cadrelor, perfectionarea pregatirii lor, invatamantul militar in consecinta, constituie factori determinanti ai asigurarii fortei combative a armatei.
Reorganizarea si modernizarea invatamantului militar au fost concepute in corelare cu traditiile scolii militare romanesti, cu programul de reforma existent la nivelul invatamantului national, cu Legea invatamantului, in consens cu optiunea Romaniei pentru integrare euroatlantica. In acest scop, s-a desfasurat un amplu proces de evaluare a starilor trecute si a celor prezente ale invatamantului militar, cautand ca acesta sa se adapteze statelor dezvoltate (S.U.A., Franta, Germania, Marea Britanie).
Reforma invatamantului militar romanesc nu inseamna trecerea de la un sistem prost la unul bun, ci de la un sistem bun in anumite circumstante, la un sistem bun in circumstante radical modificate. Esenta reformei este adaptata sistemului invatamantului militar la situatia si evolutiile actuale si viitoare din armata si societate.1
Restructurarea invatamantului militar continua pe mai multe planuri si directii, cu finalitati specifice. Ea are in vedere schimbarea unor mentalitati, a modului de organizare si functionare a sistemului de invatamant in conformitate cu noile obiective ale strategiei de securitate nationala si vizeaza aspecte de o mare importanta cum sunt: organizarea sistemului de invatamant, managementul, planificarea educatiei, cadrul legislativ specific, formarea si perfectionarea personalului didactic, statutul invatamantului militar in raport cu celelalte sectoare ale vietii militare. Enumerarea acestor domenii pun in evidenta faptul ca restructurarea nu este impusa, ci constientizata si inglobeaza o uriasa activitate de inovatie, incepand cu baza sistemului.
Elaborarea strategiei de restructurare a invatamantului militar este precedata de analiza sistemului actual, a traditiei si experientei proprii acumulate, dar si a altor armate, in special cele care intra in componenta N.A.T.O. si aceasta pentru realizarea interoperabilitatii armatei noastre cu Alianta Nord-Atlantica.
In conformitate cu prevederile Doctrinei Operationale a Trupelor de Uscat,2 obiectivul fundamental al invatamantului militar romanesc il constituie formarea, specializarea si perfectionarea cadrelor militare in activitate si in rezerva.
Selectionarea candidatilor pentru admiterea in institutiile militare de invatamant se face pe baza unor standarde specifice si a unor criterii referitoare la:

– dorinta tanarului de a deveni cadru militar in activitate.
– aptitudinile fizice, psihice si intelectuale de asumare a responsabilitatilor propriilor acte.

– mobilitatea in gandire.

– capacitatea de a indeplini sarcinile in conditii de stres.

– aptitudinile de a se subordona si a comanda.

– disponibilitatea pentru lucru in echipa.

– calitatile morale.
Formarea cadrelor militare in activitate se realizeaza, de regula, in sistemul institutionalizat de invatamantul militar, al carui rezultat este conducatorul militar, capabil de a se specializa in timp scurt pentru prima functie de ofiter sau subofiter, de a se perfectiona si dezvolta permanent pe timpul carierei militare, corespunzator necesitatilor Fortelor Terestre.
Formarea cadrelor militare in activitate se realizeaza pe filiera directa sau pe filiera indirecta.
Filiera directa asigura formarea cadrelor militare in activitate numai in institutiile militare de invatamant, realizandu-se pregatirea unitara, la nivel universitate pentru ofiteri, si la nivel postliceal pentru subofiteri.
Filiera indirecta asigura formarea cadrelor militare in activitate din randul tinerilor care au absolvit institutii superioare de invatamant civil prin chemarea in activitate a ofiterilor in rezerva si specializarea acestora in scolile de aplicatie ale armelor.

Specializarea initiala in arma si instruirea pentru prima functie a cadrelor militare in activitate si in rezerva se realizeaza, de regula, in scolile de aplicatie ale armelor.
Perfectionarea instruirii profesionale a cadrelor militare in activitate, in sistem institutionalizat, se face in perioada premergatoare numirii acestora in alte functii, ulterioare celor pentru care s-a realizat formarea si specializarea initiala, astfel incat, fiecare sa-si poata indeplini atributiile functionale. Acest lucru se realizeaza prin diverse cursuri3.
Perfectionarea instruirii profesionale a cadrelor militare in activitate in institutiile militare de invatamant din strainatate si in institutiile civile de invatamant din tara, constituie o forma superioara de ridicare a nivelului de instruire si creaza conditii pentru realizarea interoperabilitatii invatamantului militar romanesc cu cel din armatele moderne si partenere asigurand, in acelasi timp, accesul cadrelor militare la valorile invatamantului civil national.
Perfectionarea instruirii profesionale a cadrelor militare prin doctorat sau prin studii politico-militare de nivel strategic, asigura instruirea profesionala a ofiterilor la cel mai inalt nivel stiintific si vizeaza aprofundarea cunostintelor necesare indeplinirii atributiilor functionale la nivelurile superioare ale ierarhiei militare.
In concluzie, se poate aprecia ca restructurarea invatamantului militar romanesc este un proces necesar, de profunzime, ce se va desfasura intr-o etapa relativ mare de timp si care va marca toate componentele acestui sistem. Reasezarea sa dupa modelul statelor avansate din Europa Occidentala si din America de Nord este cu atat mai necesara, data fiind optiunea tarii noastre de a adera la structurile de securitate din care aceste tari fac parte4.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s