Holocaust-ul “O nebuloasa intre sange si lacrimi”

Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, “complet” și kaustos, “ars”), (în ebraică: Hașoa השואה, în idiș: Hurben חורבן), este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.[1]

Cuvântul original grecesc (holókauston) provine din termenul ebraic ‘olah, care înseamnă „ardere completă” – o veche practică sacrificială iudaică în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar în onoarea lui Iahve (Elohim) căruia, după “A treia carte a lui Moise” – Leviticul, îi era plăcut acest miros.

Cuvântul „holocaust” era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul „masacru”, de origine latină – ucidere în masă de oameni, de câtre alți oameni – cuvântul „holocaust” se putea referi și la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial, iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din primul război mondial. [5]

Din anii 1950 utilizarea sa a fost restrânsă și folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de câtre naziști în ajunul și în timpul celui de al II-lea război mondial.

Cuvântul biblic Șoa (שואה), cu sensul de “calamitate” a devenit termenul standard în ebraică pentru Holocaust încă din anii 1940[2] în Ierusalim într-o carte numită Sho’at Yehudei Polin (Holocaustul evreilor din Polonia). În primăvara lui 1942, istoricul Ben Zion Dinur (Dinaburg) din Ierusalim a folosit termenul “Șoa” pentru a descrie exterminarea evreilor din Europa, denumind aceasta o “catastrofă” care simboliza situația unică a evreilor[3][4]. Începând din anii 1950, termenul „Holocaust” se referă – de regulă – la genocidul evreilor.[2]

Termenul german obișnuit pentru exterminarea evreilor în perioada nazistă era Endlösung der Judenfrage (“Soluția finală a problemei evreiești”). În germană, ca și în alte limbi, printre care engleza, termenul “Soluția finală” este folosit ca o alternativă la cel de Holocaust.[5]

Atrocitățile regimurilor naziste nu s-au limitat numai la evrei. Unii autori au folosit noțiunea „Holocaust” în sens mai larg, pentru a descrie și alte acțiuni ale regimului nazist. Acestea includ uciderea a aproximativ o jumătate de milion de romi, morțile a milioane de prizonieri de război sovietici, precum și persoane trimise la muncă forțată, homosexuali, persoane cu handicap, cetățeni polonezi și ai altor popoare slave, opozanți religioși (martori ai lui Iehova, prelați romano-catolici) și opozanți politici.[6][7] Însă majoritatea istoricilor nu includ aceste grupuri în definiția Holocaustului, definindu-l pe acesta ca fiind doar genocidul evreilor,[8] sau ceea ce naziștii au numit “Soluția finală a problemei evreiești.” Ținând cont de toate victimele persecuțiilor naziștilor, numărul morților crește considerabil: estimările plasează numărul total de victime în general între 9 și 11 milioane.[9]

Persecuția și genocidul au fost îndeplinite în etape. Legislația de eliminare a evreilor din societatea civilă a fost promovată cu mai mulți ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Au fost înființate lagăre de concentrare în care deținuții erau folosiți ca sclavi până mureau de extenuare sau de boală. Unde cucerea Al treilea Reich un nou teritoriu în Europa de Est, unități speciale numite Einsatzgruppen ucideau evrei și adversari politici, împușcându-i în masă. Evrei și romi erau îngrămădiți în ghetouri înainte de a fi transportați la sute de kilometri cu trenurile de marfă în lagărele de muncă forțată și exterminare unde, dacă supraviețuiau călătoriei, majoritatea erau uciși prin gazare în încăperi special amenajate. Fiecare ramură a aparatului administrației statului a fost implicată în logistica asasinatelor în masă, transformând Germania nazistă în ceea ce un istoric a denumit “un stat genocidar.”[10]

Utilizarea cuvântului în acest sens mai larg a atras obiecțiile multor organizații evreiești, în particular al celor înființate pentru comemorarea Holocaustului evreilor. Organizațiile evreiești afirmă că acest cuvânt, în sensul său prezent, este folosit pentru a descrie exterminarea evreilor și că Holocaustul evreilor a fost o crimă de o asemenea anvergură și atât de specifică, ca punct culminant al unei lungi istorii de antisemitism european, încât nu ar trebui să fie subsumată într-o categorie generală cu alte crime ale naziștilor.

Și mai aprins disputată este extensia termenului pentru a descrie evenimente care nu au legătură cu al doilea război mondial. Termenul este folosit de armeni pentru a descrie genocidul armenilor din primul război mondial. Termenii “Holocaustul ruandez” și “Holocaustul cambodgian” sunt utilizați cu referire la genocidul din Ruanda din 1994 și, respectiv regimul khmerilor roșii din Cambodgia, iar “Holocaustul african” descrie comerțul de sclavi și colonizarea Africii, cunoscute și sub numele de Maafa.

Experimente medicale

 

În lagărul de la Buchenwald, un ghid arată unui soldat american borcane cu organe recoltate de la prizonieri

O altă trăsătură distinctivă a fost efectuarea, la scară largă, a experiențelor medicale pe deținuți. Medici germani au efectuat astfel de experimente în lagărele de concentrare de la Auschwitz, Dachau, Buchenwald, Ravensbrück, Sachsenhausen și Natzweiler .[18]

Cel mai celebru dintre acești medici a fost dr. Josef Mengele, care a lucrat la Auschwitz. Printre experimentele sale se numărau punerea subiecților în camere cu presiune, testarea de medicamente pe ei, înghețarea lor, tentative de schimbare a culorii ochilor prin injectarea de chimicale în ochii copiilor, diverse amputări și alte operații brutale.[19] Activitatea sa nu va fi niciodată cunoscută integral, deoarece majoritatea documentelor expediate de Mengele medicului Otmar von Verschuer la Institutul “Kaiser Wilhelm” (“Împăratul Wilhelm”) au fost distruse de acesta din urmă.[20] După terminarea experimentelor coordonate de Mengele, subiecții supraviețuitori erau aproape întotdeauna uciși și necropsiați.

Se pare că lui Mengele îi plăcea să lucreze cu copiii romi. Le dădea dulciuri și jucării și îi ducea personal la camera de gazare. Ei i se adresau cu „nenea Mengele“ (“Onkel Mengele”).[21] Vera Alexander a fost o deținută evreică la Auschwitz și a avut grijă de peste 50 de perechi de gemeni romi:

Îmi amintesc în mod deosebit o pereche de gemeni: Guido și Ina, care aveau cam patru ani. Într-o zi, Mengele i-a luat. Când s-au întors, erau într-o stare groaznică: fuseseră cusuți unul de altul, spate în spate, ca niște gemeni siamezi. Rănile le erau infectate și din ele curgea puroi. Țipau zi și noapte. Apoi părinții lor – îmi amintesc că pe mamă o chema Stella – au reușit să facă rost de morfină și și-au omorât copiii ca să le curme suferința.[21]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s