Requiem pentru Pavarotti

Requiem pentru Pavarotti

Intr-o epoca a disolutiei valorilor de toate felurile, cand kitch-ul este aureolat precum o Arta, cand facilul si impostura au ajuns idealuri de masa, iar personaje meschine, de mucava, sunt venerate pe post de Eroi, desi trecut in nefiinta, Luciano Pavarotti se distinge inca precum un cristal orbitor printre gunoaie, un diamant a carui stralucire goneste mizeria moderna ce-l inconjoara. Pavarotti nu a fost, cum poate v-ati grabi sa credeti, cel mai mare tenor al secolului XX – daca Opera ar fi o Imparatie, i s-ar cuveni titlul de Print – ; insa, cu siguranta, a fost si este cel mai iubit cantaret de muzica clasica. Cum a ajuns italianul sa fie ovationat pe stadioane, interpretand si popularizand un gen de muzica aparent elitist si dificil pentru plebe, ramane un mister incifrat in personalitatea sa charismatica. Astazi, 6 septembrie, se implinesc trei ani de la moartea Maestrului, iar acest articol-eseu este un mic omagiu pe care, umili, tinem sa il aducem.


Randuri despre un print al imperiului

Intre multele denumiri / calificative / porecle, chiar, care i s-au dat secolului XX, poate intra si aceasta – propusa ad hoc: “secolul marilor tenori“… Intradevar, daca primele doua decenii au fost pentru totdeauna marcate de figura – emblematica – a lui Enrico Caruso (1873 – 1921), a carui voce imperiala face si astazi legea, anii ’80-’90 au stat sub zodia celor “trei mari tenori”: Domingo, Pavarotti, Carreras ; dintre ei, italianul facea figura de “lider”: prin statura, prin prestanta (scenica si vocala), prin larga adeziune a publicului.

Ca sa nu mai vorbim, in aceeasi ordine de idei, de faptul ca, intre cele doua perioade aproximativ delimitate de mai sus, alti mari tenori au dominat scena lirica si preferintele publicului: Benjamino Gigli si Jussi Björling, in primul rand, dar si Aureliano Pertile, Joseph Schmidt, Tito Schipa ori, mai incoace, Giuseppe di Stefano siFranco Corelli.

Radioul, filmul, televiziunea au contribuit – pe masura dezvoltarii si perfectionarii lor – la propagarea, in cercuri tot mai largi, a muzicii de opera… Dar ceea ce a adus realmente aceasta muzica in, cum se zice, casele oamenilor a fost “discul”. Luati acest termen in sens generic: de la placa de patefon a anilor de-nceput, la discul de vinil al pick-up-urilor de pe la mijlocul secolului si pana la CD-urile si DVD-urile zilelor noastre.

Tenorul napoletan Enrico Caruso (1873-1921), socotit si astazi drept cel mai mare canteret de opera din toate timpurile

Deschizator de drumuri a fost, si-n aceasta privinta, Enrico Caruso: in anii, putini la numar, care au trecut de la inventarea “masinariei” muzicale si pana la moartea artistului, in 1921, marele Caruso a vandut peste un milion de discuri: numar aproape incredibil pentru epoca respectiva, si care – judecat in functie de conditiile de atunci – n-a mai fost intrecut de nimeni… Decat, se pare, de Pavarotti, in cu totul alte conditii, insa cand tehnicile de inregistrare, multiplicare si vanzare a acestui gen de produse cunoscusera o dezvoltare de neimaginat pe vremea “pionieratului” industriei muzicale.

Ce-a adaugat Pavarotti, la toate acestea? Raspunsul e simplu: spectacolul popular, translarea muzicii de opera de pe scena – restransa, elitista, prohibitiva – a marilor teatre lirice pe scene si in locatii nemaiuzitate pana la el: scene si locatii, precum stadioane de fotbal si piete publice, care faceau posibila participarea in direct (si, cum se spune, la ore de varf) a mii si mii de spectatori. De iubitori ai muzicii, pur si simplu… Avizati s-au nu – amanunt fara importanta; sau, daca vreti, detaliu peste care Luciano a trecut cu magnificenta de mare senior.

(Aduceti-va aminte si de singurul concert din Romania al lui Pavarotti, cel de la Bucuresti, din 1999, cand tenorul a cantat nu la Opera, ci in aer liber, in fata Casei Poporului: la dorinta sa expresa, organizatorii au permis accesul liber pe uriasa peluza a gradinii Parlamentului, din fata scenei, astfel incat zeci de mii de romani au avut ocazia sa-l urmareasca gratuit).

Asemeni lui Caruso la inceput de secol, si Pavarotti a inuit un fapt; un paradox, mai bine zis: pe de-o parte, muzica – mai mult decat oricare dintre arte – presupune / cere, intre creator si opera sa, existenta unui sistem teoretic a carui cunoastere ii este indispensabila si care face obiectul unor studii complexe si tehnice (cerinta obligatorie, intr-o anumita masura, si pentru interpret). Pe de alta parte, ascultatorul se poate prea bine lipsi de cunoasterea acestui “sistem”: Lui ii e de-ajuns simpla, adica sincera, dorinta de a asculta (asa cum, ca sa risc o comparatie, credinta sincera si profunda in Dumnezeu se poate dispensa de teologie).

Acest paradox poate fi considerat drept fapt intemeietor – fiind cel care face din muzica un limbaj universal :accesibil oricui vrea, pur si simplu, sa asculte… Exista, si aici, liberul arbitru: cui nu-i place muzica, si unii pot fi in aceasta situatie, nu asculta. Dar cel (pre)dispus sa asculte va ajunge, prin rabdare si exercitiu, la o intelegere superioara a acestei arte.

Arta divina, s-ar putea spune – si nu-i ieftin misticism ceea ce afirm… Anticii vorbeau despre “muzica sferelor” (referindu-se, cum stim, la “sferele ceresti”); mai aproape de noi, Eminescu isi incepe un superb sonet cu versurile: “Cand insusi glasul gandurilor tace, ma-ngana cantul unei dulci evlavii”… Altfel spus, muzica da glas tacerii primordiale; tacerii de dinainte de Cuvant.

Acestei muzici i-a slujit, cu nobila daruire, Luciano Pavarotti. A fost si a ramas el insusi: si pe scena marilor teatre lirice, si-n concertele populare in care mii si mii de oameni s-au impartasit din principala calitate a canteretului – bucuria de a canta.

Si nu putini, dintre cei care l-au ascultat, ar putea spune ca – impartasindu-se din prea-plinul acestei bucurii – au ajuns sa indrageasca muzica. S-o inteleaga, chiar. Si, poate, sa si fredoneze una sau alta din ariile care, pentru multi, raman “ale lui Pavarotti”: Nessun dorma, La donna e mobile, Recondita armonia, E lucevan le stelle.

Sa-i spunem si noi: Noapte instelata, iubite print!

Top 10 cele mai populare cantece interpretate de Luciano Pavarotti

10. Volare

Nel blu dipinto di blu, cantec cunoscut popular si drept Volare, a fost compus de cantaretul italian Domenico Modugno in 1958.

9. Recondita armonia


Recondita armonia este prima romanta a operei Tosca de Giacomo Puccini (1858 – 1924); Tosca a avutpremiera la Roma, pe 14 ianuarie 1900. Personajul Mario Cavaradossi, un pictor, isi compara iubita, pe nume Tosca, cu femeia pe care o picteaza.

8. Una furtiva lagrima


Una furtiva lagrima este o romanta din Actul II, Scena VIII a operei L’elisir d’amore de Gaetano Donizetti (1797 – 1848). Personajul Nemorino o canta atunci cand afla ca potiunea de dragoste pe care a cumparat-o pentru a o cuceri pe Adina, dragostea vietii lui, chiar functioneaza.

7. Funiculi, Funicula

Funiculì, Funiculà este un faimos cantec napoletan scris de jurnalistul Peppino Turco si pus pe note si stilizat de compozitorul Luigi Denza, in 1880. A fost compus pentru ceremonia de deschidere a primului funicular de pe Muntele Vezuviu, cu scopul de a le alunga teama napolitanilor de aceasta “masinarie infernala” si pentru a o populariza. Funicularul cu pricina, care – gratie cantecului – s-a bucurat de o popularitate uriasa, a fost distrus de eruptia Vezuviului din 1941.

6. Caruso

Caruso (Te voglio bene assai) a fost compus de Luio Dalla, in 1986, in memoria marelui tenor Enrico Caruso. Cantecul vorbeste despre durerea si patima unui barbat aflat in pragul mortii, in vreme ce se uita in ochii unei fete care ii este foarte draga. Cantecul romanteaza, astfel, ultimele zile din viata lui Caruso, petrecute in Sorrento si Napoli.

5. Ave Maria

Paternitatea celebrei Ave Maria care pune pe muzica stravechea rugaciune crestina cu acelasi nume este extrem de disputata intre compozitorul austriac Franz Peter Schubert (1797 – 1828) si cel francez Charles-François Gounod (1818 – 1893) – ambii, spun unii critici, inspirandu-se, in fapt, dintr-un preludiu pentru clarinet compus de Bach cu mai bine de 140 de ani inaintea lor. Textul melodiei contine extrase din Noul Testament, din Evanghelia dupa Luca (1:28): “Bucură-te, ceea care eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.”

4. E lucevan le stelle

E lucevan le stelle este aria pictorului Mario Cavaradossi din cel de-al treilea Act al operei Tosca de Giacomo Puccini, cantata in momentele in care personajul principal isi asteapta executia.

3. Nessun Dorma

Nessun dorma este aria din actul final al operei Turandot a lui Giacomo Puccini (neterminata la moartea marelui compozitor, in 1924, dar completata de Franco Alfano). Nessun dorma spune povestea lui Calaf, principele necunoscut, care se indragosteste la prima vedere de frumoasa, dar insensibila printesa Turandot. Calaf are totusi o sansa: orice barbat care doreste sa o ia de soata pe Turandot, trebuie, mai intai, sa raspunda la trei ghicitori – in cazul unui raspuns gresit, pretendentul este decapitat.

2. La Donna E Mobille

La Donna E Mobile este cantecul cinicului duce Mantua din opera Rigoletto (1851) a pretuitului compozitor Giuseppe Verdi (1813 – 1901). Aria este o ironie la adresa moravurilor usoare, cu atat mai mult cu cat personajul, ducele, este un mare fante. Intr-o traducere aproximativa in limba romana, versurile sunt: “Femeia este schimbatoare / Precum o pana dusa de vant, / Isi schimba tonul – dar si gandurile. / Intotdeauna dulce, / Si frumusica, / Cand plange ori cand rade, – e mereu mincinoasa.”

1. O Sole Mio

O Sole Mio este nu numai cel mai popular cantec interpretat de Luciano Pavarotti, ci si cea mai cunoscuta melodie napoletana din toate timpurile. Versurile – care elogiaza bucuria vietii, a naturii si a iubirii: soarele interior, metafora a unui suflet curat si plin de dragoste, este chiar mai puternic decat soarele de pe cer intr-o zi senina – au fost scrise de poetul napoletan Giovanni Capurro (1859 – 1920), iar muzica a fost compusa de canteretul si compozitorul (de asemenea napoletan) Eduardo di Capua (1865 – 1917). In 1980, Pavarotti a castigat Premiul Grammy pentru cea mai buna interpretare a unei melodii clasice, O Sole Mio transformandu-l, practic, dintr-un apreciat tenor al scenelor operelor si teatrelor lirice intr-un adorat cantaret al tuturor.

Galerie foto: Luciano Pavarotti, o poveste in imagini

“Daca copiii nu sunt familiarizati cu muzica clasica de la o varsta cat mai frageda, cred ca ceva fundamental formarii lor le este furat.”

*

“Opera este una dintre cele mai frumoase si mai importante forme de arta. Ar trebui ascultata si apreciata de intreaga lume.”

*

“Imi este teama de popularitate? Desigur! Carui om normal nu i-ar fi?”

*

“Inca din tinerete, am o rivalitate cu mine insumi. Incerc sa fiu mai bun decat este posibil. Lupt impotriva mea, nu a altor tenori.”

*

“Vreau sa transmit mesajul muzicii, al minunatei opere, unui numar cat mai mare de oameni. De aceea, am acceptat sa devin faimos.”

*

“Sunt un perfectionist si intotdeauna cred ca pot face mai multe decat am facut.”

*

“De ce muzica de opera trebuie sa fie elitista? Ma scuzati, eu cred ca muzica clasica este pentru toata lumea.”

*

“Dincolo de toate, sunt un cantaret de opera. Asa isi va aduce lumea aminte de mine.”


One comment on “Requiem pentru Pavarotti

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s